Home Social O treime din timpul medicilor de familie, răpit de probleme administrative

O treime din timpul medicilor de familie, răpit de probleme administrative

DISTRIBUIŢI

Președintele Societății Naționale de Medicina Familiei (SNMF), dr. Rodica Tănăsescu, a declarat luni, la Târgu Mureș, potrivit Agerpres, că o treime din timpul medicilor de familie este ocupat de rezolvarea problemelor administrative care nu țin de competența acestora.
„Eu cred că o treime din timp este răpit de probleme administrative pe care nu le dorim și care nu ne aparțin (…) Depinde de le caz la caz, dar o pondere importantă. Mă refer la necesitatea acestor declarații, la necesitatea de a le solicita cupoane de pensii, la necesitatea de a tipări, deși avem rețetă electronică, câte două-trei-patru rețete pentru același pacient, pentru că se tipărește separat pentru diabet, psihotrope etc.
Lăsând la o parte că tăiem pomii țării ca să consumăm hârtie și tonere, asta înseamnă consum de timp. Iarăși o sursă de timp risipit este aceea că până acum, conform legii, foarte multe dintre spitalele României nu au oferit pacientului rețeta la externare, pacienții vin din spital grămadă peste cei programați, apar situații neplăcute. Noi nu avem voie să le scriem rețetă în primele 30 de zile, avem de ales între varianta de a-i lăsa fără medicamente și situația de a încălca legea, fiecare a făcut cum a crezut de cuviință, oricum aceste lucruri ar trebui să înceteze. Există modalități de a reduce acest timp birocratic și atunci face profesional mai bine și pentru pacienți“, a susținut dr. Rodica Tănăsescu.
În privința cardului de asigurat, ea a spus că acesta nu este „niciun ajutor și nicio piedică“, fiind doar o necesitate a Casei pentru controlul costurilor.
„În ceea ce privește calitatea de asigurat, sistemul oferă această informație, deci nu este util nici pentru asta, din punct de vedere medical nu va fi util, pentru că va fi dosarul electronic. Cardul de sănătate este util în sensul că limpezește niște situații în ce privește calitatea de asigurat și validează serviciile efectuate. Așteptăm să se distribuie acesta card și așteptăm să primim și cititoarele de card și le vom folosi ca orice utilizator de card din țara noastră. Sub nicio formă (nu le vom distribui — n.r.), acest lucru este clarificat și schimbat prin lege. Nu suntem poștă, nu suntem organe administrative, noi avem un contract cu Casa pentru prestări servicii medicale“, a precizat dr. Rodica Tănăsescu.

Mihaela Dobrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.