Fostul ministru al apărării, Teodor Atanasiu, a fost audiat ieri, de către procurorii Parchetului instanţei supreme în dosarul în care fostul şef al Statului Major General, Eugen Bădălan, l-a acuzat de abuz în serviciu în legătură cu activitatea sa în cadrul instituţiei pe care a condus-o. La audieri, fostul ministru al apărării a luat cunoştinţă de o parte din actele transmise de MApN, la solicitarea procurorilor. Anul trecut, Eugen Bădălan a înaintat procurorilor mai multe documente care să demonstreze că Atanasiu ar fi comis mai multe abuzuri în perioada cât a stat la conducerea Ministerului Apărării. Actele se referă la negocierea preţului în cazul unor contracte iniţiate de MApN cu alte ministere, la favorizarea unor firme la încheierea unor contracte, precum şi la împrejurările în care au fost instalaţi sau suspendaţi din funcţii subalterni de-ai ministrului. Însă în octombrie anul trecut, Atanasiu a cerut anchetatorilor ca acest dosar să fie trimis la Secţia Parchetelor Militare, unde s-a cercetat şi primul său dosar, finalizat cu neînceperea urmăririi penale. Motivul invocat de Atanasiu pentru această acţiune a fost faptul că este vorba despre aceeaşi faptă, respectiv abuz în serviciu, care ar fi fost săvârşită în perioada în care îndeplinea funcţia de ministru al apărării naţionale. Însă solicitarea i-a fost respinsă. Teodor Atanasiu a demisionat din funcţia de ministru al apărării în 25 octombrie, iar în aceeaşi zi a fost înlocuit cu democratul Sorin Frunzăverde.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















