Home Actualitate Un român a restituit o geantă cu 1.200 de lei

Un român a restituit o geantă cu 1.200 de lei

DISTRIBUIŢI

Romånii nu și-au pierdut definitiv spiritul civic și acest lucru a fost demonstrat, la sfârșitul săptămânii trecute, de către un bărbat din București, în vârstă de 48 de ani. Acesta a găsit într-un autobuz o geantă în care erau aproape 1.200 lei, bani pe care i-ar fi putut păstra pentru sine dacă ar fi mers după principiul „ce-am găsit al meu să fie“. După ce a găsit poșeta, bărbatul a coborât la prima stație și a predat geanta primului agent de circulație întâlnit în cale, pentru ca autoritățile să facă cercetări și să-l găsească pe cel care a pierdut-o. Agentul a inventariat conținutul genții și pe lângă suma frumușică de aproximativ 1.200 de ron a descoperit și actele persoanei care a pierdut-o. Împreună cu bărbatul în cauză, agentul s-a prezentat la ușa posesorului, care s-a demonstrat a fi o bătrână de 88 de ani. Aceasta a respirat ușurată când a văzut poșeta, mai ales că banii îi strânsese cu greu din pensie pentru a-și face o operație de cataractă. Ea a explicat polițistului și bărbatului care a găsit geanta că se întorcea cu autobuzul de la piață, iar când a coborât din mijlocul de transport și-a luat numai plasa în care avea cumpărăturile. Astfel, geanta și mica avere a femeii au rămas în autobuz și au fost găsite de bărbat. Recunoscătoare, dar și surprinsă, bătrâna i-a mulțumit bărbatului pentru gestul făcut.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.