Home Social Consumul de mămăligă ne ajută să trăim mai mult

Consumul de mămăligă ne ajută să trăim mai mult

DISTRIBUIŢI

Banala mămăliguță poate deveni un medicament folositor în tratarea răcelilor și a pietrelor la fiere. Mălaiul este un înlocuitor de nădejde al produselor de panificație, numit de specialiști „prietenul intestinului subțire“. Acest medicament tradițional aduce numai beneficii atât omului sănătos, cât și celui care suferă de boli grave. Cura cu mămăligă este foarte sănătoasă, o putem încerca în Postul Paștelui, pentru hrănirea organismului și curățirea intestinelor.
Un aliment tradițional cum e mămăliga a fost de multe ori subiect de cercetare al specialiștilor, fără a i se putea găsi o contraindicație. Fierturile de porumb au fost apreciate încă din vremea lui Columb, dar, ulterior, au ajuns să fie considerate hrana săracilor. Studiile recente au scos în evidență faptul că media de viață a triburilor amerindiene care se hrăneau cu porumb crud sau fiert era mult mai mare decât a altor comunități învecinate, cărora le lipsea din dietă acest aliment. Recent, s-a descoperit prezența în boabele de porumb a unor substanțe derivate ale acizilor arahidic și palmitic, extrem de importante pentru sănătatea organismului. Acești acizi se absorb în intestin cu mare ușurință, fără a suferi transformări chimice decât în proporție de 22-28 la sută. Ajunși în sânge, se transformă în hidroxiacizi care vor purifica sângele de unele substanțe toxice. Efectul detoxifiant al substanțelor din porumb ușurează efortul ficatului de neutralizare a substanțelor toxice, reducând considerabil riscul la insuficiențe și ciroze hepatice. La populațiile unde se consumă zilnic terci de mălai, incidența bolilor hepatice este de 10 ori mai mică, iar copiii au o dezvoltare mai bună.
Cercetătorii endocrinologi consideră că un consum zilnic de mămăligă scade cu 60 la sută riscul de boli psihice generate de disfuncții tiroidiene. De asemenea, consumul de mămăligă reglează concentrația de glucoză în sânge, fiind de folos diabeticilor. De asemenea, consumul de mămăligă este răspunzător și de longevitate. De exemplu, doar pentru a evita pelagra, este suficient consumul zilnic de mămăligă cu o jumătate de litru de lapte și un ou. Terapia a dat rezultate sute de ani.

Irina Tracy

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.