Home Actualitate Modificarea legii privatizarii nu-i pe placul lui Macovei

Modificarea legii privatizarii nu-i pe placul lui Macovei

DISTRIBUIŢI

Ministerul Justiţiei (MJ) a respins proiectul elaborat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) de modificare a legislaţiei în domeniul privatizării, a declarat marţi, preşedintele AVAS, Teodor Atanasiu. Conform lui Teodor Atanasiu, MJ s-a opus proiectului de Ordonanţă de Guvern realizat de AVAS, prin care instituţia putea beneficia de o perioadă de şase luni pentru a privatiza acţiunile deţinute la unele companii aflate în insolvenţă. El a adăugat că dacă nu va fi găsită o soluţie pentru aceste firmei, AVAS nu va putea privatiza nici măcar liniile de producţie sau modulele viabile.

Potrivit datelor AVAS, peste 80% dintre firmele cu capital majoritar de stat din portofoliul instuituţiei nu sunt atractive pentru investitori, iar 90% dintre companii îndeplinesc condiţiile pentru a intra în insolvenţă.

O altă dispută între AVAS şi MJ vizează vânzarea de acţiuni reprezentând 8% din capitalul Petrom către salariaţi, la acelaşi preţ cu cel încasat la privatizare. Şeful AVAS a precizat că Ministerul Justiţiei susţine vânzarea de acţiuni din pachetul de 8%, doar către salariaţii Petrom de la data privatizării companiei, soluţie respinsă de sindicate.

Înainte de trecerea Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie de la Ministerul Economiei şi Comerţuluila AVAS, Ministerul Justiţiei a dat două avize negative la proiectele propuse de MEC privind atribuirea pachetului de 8% din acţiunile Petrom către salariaţi.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.