Coaliţia a intrat în al treilea an de guvernare cu aparatul guvernamental moştenit de la PSD. Deşi a fost o obligaţie pe care şi-a asumat-o încă de la începutul guvernării, Coaliţia nu mai arată acum vreun interes în direcţia restructurării guvernului. Ca să nu mai precizăm că arcul guvernamental mai are şi obligaţia de a corela executivul pe care îl avem cu ceea ce există în UE. Discuţii s-au purtat în acest sens atât în interiorul PD, PNL, cât şi în cadrul Alianţei DA, însă consultările au rămas fără vreo decizie oficială a guvernului în direcţia restructurării. Potrivit vocilor guvernamentale, data producerii restructurării este incertă deoarece este determinată de evoluţiile politice viitoare.
Restructurarea substanţială a Palatului Victoria ar putea avea loc luna viitoare. Ministrul economiei şi comerţului, liberalul Varujan Vosganian a spus că problema restructurării nu a fost luată în discuţie în guvern. Totuşi, ministrul PNL a precizat că -se lucrează la un proiect în guvern dar nu e finalizat-. Vosganian a adăugat că premierul Tăriceanu se va ţine de promisiune şi va readuce pe tapet în luna februarie restructurarea guvernului. Posibilele modificări în acest sens vor fi discutate luni în biroul politic central al PNL, a competat Vosganian. Surse liberale au declarat că premierul Tăriceanu intenţionează să nominalizeze înlocuitorul lui Stroe odată cu restructurarea. Referitor la înfiinţarea Ministerului Dezvoltării Regionale, despre care se vorbea intens anul trecut şi care ar fi trebuit să gestioneze fondurile europene, Vosganian a evitat să se pronunţe în această direcţie.
Zsolt Nagy: Avem lucruri mai importante de făcut
Ministrul comunicaţiilor, Zsolt Nagy, a spus că subiectul restructurării executivului nu este de actualitate. Ministrul UDMR a precizat că nu au fost purtate discuţii în acest sens în arcul guvernamental, motivul fiind agenda încărcată a României în această perioadă. -Încă nu s-a discutat, nici măcar la nivelul Coaliţiei, după ce ar avea loc o astfel de discuţie va trebui aprobat la nivel guvernamental-, a declarat Zsolt Nagy. Acesta a adăugat că -avem lucruri mai importante de făcut, legate de agenda de aderare, trebuie să facem ca românii să trăiască mai bine-, iar -dacă pentru a îndeplini mai bine aceste sarcini, este nevoie de o restructurare, atunci vom face acest lucru-.
Referitor la înfiinţarea Ministerului Dezvoltării Regionale, care ar trebui să ia locul Ministerului Integrării, şi pentru care UDMR şi-a manifestat un inters deosebit, Zsolt Nagy a spus doar că noua structură este necesară, fără să ofere şi alte amănunte. -Este un proiect de care este nevoie, o astfel de discuţie a avut loc la sfârşitul anului trecut. Rolul Ministerului Integrării s-a realizat, urmează ca dezvoltarea regională să poată fi înfiinţată-, a precizat ministrul UDMR. Întrebat dacă UDMR intenţionează să acţioneze pentru obţinerea conducerii Ministerului Dezvoltării Regionale, Zsolt Nagy nu a vrut să indice poziţia Uniunii. -Fiind vorba despre un proiect guvernamental, acest lucru va fi discutat în Coaliţie-, a declarat ministrul comunicaţiilor.
Democraţii îl grăbesc pe Tăriceanu
Democraţii îi cer premierul să vină în Parlament cu o propunere de restructurare a guvernului, care ar presupune reducerea numărului membrilor Cabinetului prin desfiinţarea funcţiilor de ministru de stat şi de ministru delegat. PD doreşte şi o regândire a Cancelariei premierului şi a agenţiilor guvernamentale. -Nu putem să stăm cu un guvern marca PSD din punct de vedere numeric în anul 2007, după modelul unui guvern PSD din 2004-, declara la începutul anului preşedintele PD, Emil Boc.
Preşedintele executiv al PD, Adriean Videanu, a enunţat posibilitatea apariţiei unui ministru PLD. Preşedintele executiv al PD a precizat totuşi că şansele unei asemenea numiri ar fi relativ mici din cauza -atitudinii subiective- a liberalilor.
DAE are structură aprobată
Până una alta, premierul Tăriceanu a aprobat ieri structura organizatorică şi statul de funcţii al Departamentului pentru Afaceri Europene. DAE a fost înfiinţat la sfârşitul lui 2006, prin comasarea Secretariatului General pentru Afaceri Europene şi două compartimente ale Ministerului Integrării Europene. Este condus de fostul secretar de stat din cadrul Ministerului Integrării, liberalul Adrian Ciocănea, iar în organigrama sa sunt 115 posturi.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















