Home Politic Campanie electorala fara mici si manele in sanul PSD Valcea

Campanie electorala fara mici si manele in sanul PSD Valcea

DISTRIBUIŢI

Cei 12.725 de membri ai PSD Valcea vor putea sa-si aleaga prin vot candidatii pentru o functie de demnitar in Parlamentul Romaniei. Partidul Social Democrat incearca pentru alegerile din toamna o tactica inedita. Pentru a -elimina aranjamentele de culise si pentru a restructura partidul, pentru a spori competitia in interiorul PSD si a innoi clasa politica-, asa cum afirma presedintele Ion Calea, pesedistii cu carnete vor participa la alegeri preliminare. Sistemul este destul de complicat. Pentru cele noua locuri in parlament (sase deputati si trei senatori), cate ar reveni Valcii, se pot inscrie in cursa toti cei care sunt membri de partid care nu au fost sanctionati cu suspendarea sau revocarea dintr-o functie de conducere, cei carora nu li s-a retras sprijinul politic, care au dat dovada de cinste, atitudine morala corespunzatoare, merite profesionale recunoscute in partid. Acestia trebuie neaparat sa cunoasca una sau mai multe limbi straine si sa nu fi fost urmariti penal. In plus, nu au voie sa acceada in parlament presedintele si vicepresedintii Consiliului judetean, primarii si viceprimarii. Candidatii vor trebui sa-si depuna la sediul partidului un dosar care sa cuprinda, printre altele, si o declaratie prin care sa justifice averile dobandite intre anii 1990 si 2004.

Chiar daca mai multi membri de partid vor considera ca merita sa devina parlamentari, in cursa pentru un loc de senator vor intra doar noua persoane, iar pentru un post de deputat, 18. Cei 27 de candidati -de marca- vor intra apoi in -campanie electorala- si vor incerca sa castige votul colegilor de partid. Daca la alegerile locale politicienii s-au dat in spectacol, iar lupta s-a dus si in functie de prestigiul formatiilor aduse pe scena sau de marimea micului oferit electoratului, pesedistii au stabilit ca macar la alegerile interne campania sa fie una… normala. Astfel, nici unul dintre cei 27 nu vor avea voie ca in -campania electorala- sa-si faca publicitate in presa, radio sau televiziune, nu au voie sa-si faca promovare prin telefon sau sa organizeze spectacole, intalniri sportive sau mese gratuite. Motivul acestei campanii -curate- este acela ca -membrii PSD sa nu lupte prin metode neloiale si sa nu dea unii in altii-, afirma Ion Calea.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.