Carte verde
Ministrul muncii, Gheorghe Barbu, a declarat recent că ministerul pe care-l conduce va prezenta o Carte Verde a Pensiilor, care va cuprinde principalele direcţii de modificare a Legii pensiilor. Potrivit lui Barbu, se vor schimba o serie de aspecte, printre care pensionarea pe caz de boală, pensiile anticipate, problema inegalităţii în modul de calculare al pensiilor pe diferenţe de gen etc. Demnitarul a precizat că această -carte verde- este necesară deoarece subiectul e de mare interes. Prin urmare, legea trebuie să aibă o dezbatere publică cu parteneri sociali, organizaţii de pensionari, comisii parlamentare, pentru a se putea lua o decizie care să fie acceptată de cât mai multă lume. (A.P.)
Romi
Imigranţii rromi din România şi Bulgaria vor locui temporar în case construite la Bobigny, o suburbie a capitalei franceze. Compania franceză Sonacotra va construi locuinţele în care vor sta temporar aproximativ 130 de rromi din România şi Bulgaria, care în prezent trăiesc în condiţii de sărăcie extremă, la Bobigny. Compania a anunţat că va finaliza lucrările în termen de un an. Imigranţii rromi vor primi permisiunea de a locui în aceste case timp de cinci ani.
Nemulţumire
Locuitorii oraşului Curtici i-au cerut sâmbătă primarului să organizeze un referendum pentru a reveni la statutul de comună. Ei s-au declarat nemulţumiţi de faptul că impozitele pe terenuri au crescut aproape de trei ori din ianuarie 2007 şi de restricţiile impuse oraşelor în creşterea animalelor după aderarea la UE. -Ni s-a spus că putem ţine doar trei porci, şi asta dacă îndeplinim o serie de condiţii pe care nu ni le permitem. Noi trăim din creşterea animalelor de secole, iar acum ne-am trezit orăşeni, dar vom muri de foame-, s-a plâns un localnic la Casa de Cultură locală, iar majoritatea oamenilor au spus că preferă să fie ţărani, dar să plătească taxe mai mici. (A.P.)
Studiu
Gazul de eşapament afectează pe termen lung plămânii copiilor, relevă un studiu american. Astfel, în urma cercetărilor s-a stabilit faptul că micuţii care locuiesc în apropiere de autostrăzi sau artere cu trafic intens se confruntă cu o diminuare a funcţiei pulmonare care le pune în pericol sănătatea la maturitate. Studiul s-a desfăşurat pe parcursul a opt ani şi au participat peste 3.600 de copii şi tineri cu vârste între 10 şi 18 ani, care locuiesc în California de sud. Acestora li s-au măsurat anual funcţiile pulmonare. Cei care au locuit la mai puţin de 500 de metri de o şosea circulată intens au prezentat -un deficit important- de dezvoltare a funcţiilor respiratorii faţă de cei care au locuit la mai mult de 1,5 kilometri de o arteră cu trafic intens. La vârsta adultă, funcţia pulmonară redusă -este un factor de risc important pentru maladiile respiratorii şi cardiovasculare-, a declarat principalul autor al studiului James Gaudeman, de la Universitatea California de Sud din Los Angeles. (I.S.)
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















