Home Actualitate Există riscuri legate de datoriile pentru serviciile medicale transfrontaliere

Există riscuri legate de datoriile pentru serviciile medicale transfrontaliere

DISTRIBUIŢI

Fostul președinte al CNAS Cristian Bușoi afirmă că, deși în buget sunt prevăzuți 140 de milioane de euro pentru stingerea datoriilor legate de serviciile medicale transfrontaliere, „există o serie de riscuri“ – mutarea sumelor la alte capitole, la rectificare, sau procesarea întârziată a dosarelor.
„În practică românii pot merge oriunde în UE, se pot trata, fie pe vechiul regulament, formularul S2, E 112 sau cardul european de sănătate, fie pe baza directivei, urmând ca CNAS să le returneze costurile până la nivelul la care ar fi fost în România. Prin cele două vizite pe care le-am făcut în calitate de președinte al CNAS, la Berlin și la Viena, am reușit să-i conving pe partenerii noștri că România își va achita datoriile pe care încă statul român le are din anii trecuți și, din semnalele pe care le am, în acest moment, nu mai sunt atâtea cazuri de români refuzați în aceste două țări, pentru că România nu a reușit să-și închidă toate datoriile. Sper să se întâmple în acest an, pentru că am prevăzut pentru prima dată, în acest an, o sumă de 140 de milioane de euro, pentru ca toate datoriile pe care le avem față de alte țări, pe servicii medicale, să fie încheiate“, a declarat Cristian Bușoi, duminică, într-o conferință de presă susținută la Târgu Mureș.
El a spus că speră ca oficialilor români „să nu le vină idei să mute pe alte capitole“ sumele respective, la rectificarea bugetară, apreciind că acest risc este mai mic decât cel de a nu putea fi procesate suficient de repede dosarele.
Fostul președinte al CNAS a arătat că, dacă în acest an nu se va reuși stingerea datoriilor, există „riscul să se pună penalități“, dar „un risc mult mai grav“ este ca pacienții români care au formulare E 112, S 2 sau card european de sănătate să înceapă să fie refuzați în spitalele din țările unde datoriile sunt mai consistente.

Olga Dumitrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.