Traian Băsescu a plecat ieri la Bruxelles, trantind uşa pe aeroportul -Henry Coandă-. Gestul i l-a provocat gestul Partidului Naţional Liberal, care, după ce a aflat că PD va merge singur pe listele europarlamentare şi Partidul Liberal Democrat s-a înscris, în aceeaşi zi, la tribunal, a votat în Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor în favoarea amendamentului PSD de simplificare a procedurilor referendare de suspendare a preşedintelui ţării.
Reacţia şefului statului a fost tranşantă. El s-a exprimat în termeni fără echivoc la adresa liberalilor şi i-a plasat alături de partidele din opoziţie, PSD, PRM, şi PC. -Singurul lucru care mă surprinde este poziţia Partidului Naţional Liberal de ieri (luni – n.red.), din Comisia Juridică. Este problema lor dacă vor să fie alături de Romania Mare, alături de PSD şi de Partidul Conservator. Este opţiunea lor, pe care au avut-o şi o susţin în continuare, se pare-.
Reacţia lui Traian Băsescu de pe aeroportul -Henry Coandă- îngustează dramatic căile de rezolvare a conflictului din Alianţa Dreptate şi Adevăr. Care a devenit, mai degrabă, Războiul pentru Dreptate şi Adevăr. În privinţa posibilităţii de a fi suspendat din funcţie, Traian Băsescu a încercat să dea impresia fermităţii, însă a introdus o aluzie străvezie la înţelegeri complotiste care urmăresc facilitarea procedurilor legale de întrerupere a activităţii sale. El a vorbit despre -menţinerea limitei decenţei- în demersul de suspendare a sa şi a adăugat că, în măsura în care acest lucru se va întampla, totul se încadrează într-o acţiune democratică. De asemenea, Traian Băsescu a declarat că acţiunea parlamentară îndreptată împotriva sa este constituţională, cu amendamentul ca legislaţia în vigoare la promulgarea sa în funcţia supremă din stat, să rămană neschimbată. -În mod cert, în măsura în care ea (iniţiativa de suspendare – n. red.) respectă Constituţia şi legile în vigoare la începutul mandatului, fără încercări de a aduce modificări legislaţiei în vigoare pentru a face procesul suspendării facil – pentru că rostul legii referendumului este să dea stabilitate funcţiei prezidenţiale – în măsura în care se menţin în limitele decenţei, este o acţiune democratică-, a concluzionat Traian Băsescu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















