Locuitorii orasului Harsova sunt pe cale sa se confrunte cu o situatie cu totul iesita din comun. Pe cat se pare, foarte curand ei nu vor mai putea beneficia de serviciile celor pe care i-au ales decat daca acestia vor accepta, prin absurd, sa lucreze fara sa fie remunerati.
Astfel, Primaria orasului constantean Harsova ar putea sa-si intrerupa activitatea, iar angajatii sai sa fie concediati, din cauza ca administratia locala nu mai poate asigura cheltuielile din buget, inclusiv plata salariilor pentru alesii locali si angajati, transmite corespondentul Mediafax.
Edilul orasului, Ionel Chirita, a declarat, ieri, intr-o conferinta de presa, ca din aceasta luna va suspenda plata indemnizatiilor pentru primar, viceprimar si consilieri locali, pentru ca este imposibil sa le mai plateasca.
El a mai spus ca va discuta cu angajatii primariei, pe care ii va anunta ca nu-si vor mai primi salariile. Care va fi reactia lor nu e greu de anticipat, mai ales ca nici aceste salarii nu sunt foarte mari.
Orasul Harsova a fos declarat zona defavorizata, in urma cu aproape trei ani, dar nu a reusit sa atraga alti investitori in afara celor care aveau deja o afacere si care cu greu au reusit sa creasca numarul locurilor de munca.
Rata somajului in orasul Harsova este de 30%, dar si cei care muncesc au salarii mici, din care nu se poate incasa un impozit, prin care orasul sa-si asigure venituri la buget. Peste 500 de persoane beneficiaza de un ajutor social, iar batranii au pensii sub 1,8 milioane de lei.
Primarul Ionel Chirita a mai declarat ca, desi a discutat cu conducerea Consiliului Judetean Constanta, nu a obtinut nici un sprijin, pentru ca legea finantelor publice locale nu permite alocarea unei sume mai mari. El a mai spus ca la ultima rectificare de buget a primit trei miliarde de lei, dar necesarul este de trei ori mai mare.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















