Home Actualitate S-a împlinit visul lui Ponta: procurorii anchetează scandalul de la Nana!

S-a împlinit visul lui Ponta: procurorii anchetează scandalul de la Nana!

DISTRIBUIŢI

La o săptămână după ce președintele Traian Băsescu a cerut, la bilanțul Ministerului Afacerilor Interne, o anchetă a Parchetului cu privire la achiziția imobiliară făcută de Ioana Băsescu în comuna Nana, Parchetul Instanței Supreme a anunțat începerea urmării penale în acest caz, la cererea Corpului de Control al premierului Victor Ponta.
"În urma sesizării transmise de Corpul de Control al primului ministru, pe rolul Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a constituit un dosar penal în care se efectuează cercetări în legătură cu reconstituirea dreptului de proprietate și arendarea unor terenuri amplasate pe raza comunei Nana, județul Călărași", se arată într-un comunicat de presă al PICCJ.
Procurorii au dispus, miercuri, începerea urmăririi penale cu privire la faptele sesizate, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conflict de interese, abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale și fals în înscrisuri sub semnătură privată. În perioada următoare vor fi efectuate actele de urmărire penală necesare soluționării cauzei,au arătat procurorii.
Corpul de Control al premierului a trimis Comisiei parlamentare de anchetă privind terenurile din comuna Nana raportul referitor la trecerea unor suprafețe de teren în domeniul privat al orașului Fundulea și a sesizat Parchetul ICCJ cu privire la anumite fapte considerate ilicite.
"Corpul de Control al Prim-ministrului, ca organ cu atribuțiuni de control, va sesiza organele de urmărire penală, respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, privind operațiunile sau actele ilicite în legătură cu care au rezultat indicii de săvârșire a unor posibile fapte care pot întruni elementele constitutive ale unor infracțiuni urmând ca organul de urmărire penală sau, după caz, instanța de judecată, să hotărască asupra existenței sau inexistenței infracțiunilor și asupra vinovăției", se arată în documentul trimis de Guvern, marți, Comisiei parlamentare de anchetă. Totodată, în raport se arată că Primăria Nana a emis 22 de titluri de proprietate, pentru terenuri însumând 218 hectare, fără respectarea legislației în vigoare.

Mihai Niculescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.