Organizatia de tineret a PSD Gorj il va sprijini pe Victor Ponta sa candideze pentru un post de parlamentar in judet, a declarat, ieri, corespondentului Mediafax, presedintele organizatiei respective, Iulia Vana.
Aceasta a afirmat ca Delegatia Permanenta a TSD Gorj a decis sa le sustina ei si lui Victor Ponta candidaturile pentru un post de parlamentar. Vana a mentionat ca s-a retras din cursa electorala interna din partid pentru a-i acorda lui Ponta sprijinul deplin.
Conform sursei citate, tinerii au inceput deja sa se implice in strangerea celor 1.000 de semnaturi necesare depunerii candidaturii.
Termenul pentru strangerea adeziunilor s-a prelungit de pe 12 august cu o saptamana.
Seful Tineretului Social Democrat se va afla insa in aceasta perioada la Oxford, unde participa la un curs de ideologii politice. Victor Ponta este cazat la un camin studentesc, alaturi de alti straini participanti la cursul respectiv.
Iulia Vana a mentionat ca organizatia de tineret nu sustine candidatura lui Adrian Tudor, fost prim-vicepresedinte al TSD Gorj si un critic aspru al lui Victor Ponta. Tudor are 26 de ani si este consilier local. El l-a acuzat recent pe Ponta ca i-a interzis sa candideze impotriva Iuliei Vana la presedintia TSD Gorj.
Fostul prim-vicepresedinte a declarat corespondentului Mediafax ca isi asuma riscul de a intra singur in cursa electorala din interiorul PSD pentru un post de deputat doar pentru a arata ca se bucura de un sprijin mai mare din partea colegilor sai decat Victor Ponta.
Reprezentanti ai PSD Gorj au precizat, ieri, corespondentului Mediafax ca, pana in momentul de fata, nici unul dintre membrii de partid care au anuntat ca doresc sa intre in cursa electorala nu si-a depus dosarul complet la sediul filialei.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















