
Cântărețul britanic Elton John a declarat că Iisus a fost gay, într-un interviu controversat acordat revistei americane „Parade“, care riscă să trezească furia credincioșilor de peste Atlantic, informează thesun.co.uk.
Celebrul cântăreț britanic în vârstă de 62 de ani a declarat: „Cred că Iisus era un bărbat gay plin de compasiune, extrem de inteligent, care înțelegea foarte bine problemele oamenilor“.
„Iisus a dorit ca noi să fim iubitori și să iertăm. Nu știu ce îi face pe oameni să fie atât de cruzi. Încearcă, de exemplu, să te pui în pielea unei femei lesbiene în Orientul Mijlociu. Ești ca și mort“, a adăugat cântărețul britanic.
În același interviu, Elton John a relatat cum l-a cunoscut pe David Furnish, partenerul său de viață, cu care s-a căsătorit în decembrie 2005.
„M-am simțit imediat atras de David. Era foarte bine îmbrăcat și foarte timid. În seara următoare, am luat cina împreună. După aceea, ne-am îndrăgostit unul de celălalt foarte repede“, a spus acesta.
Cântărețul britanic a relatat și câteva dintre greșelile pe care le-a făcut în trecut cu foștii săi parteneri de viață: „Întotdeauna îmi alegeam pe cineva mai tânăr ca mine. Voiam să-i acopăr cu dragostea mea. Îi duceam peste tot în lume și voiam să îi educ. După un timp le făceam cadou un ceas Cartier, un costum Versace sau chiar o mașină sport. Ei nu lucrau, depindeau total de mine. După șase luni se plictiseau și mă urau de moarte, pentru că le distrugeam viața și respectul de sine. Nu intenționam niciodată să fac asta“.
Într-o carieră de aproape cinci decenii, Elton John a reușit să vândă peste 250 de milioane de albume în toată lumea și a avut peste 50 de hituri Top 40, devenind unul dintre cei mai de succes cântăreți ai tuturor timpurilor. Elton John a fost unul dintre cele mai importante nume ale muzicii în anii ‘70, cu șapte albume consecutive pe primul loc în Statele Unite ale Americii și șase single-uri No. 1.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















