-Nu am facut nimic altceva decat sa le atrag atentia ca, prin comportamentul lor, sunt rupti de realitatile sociale ale Romanului, unde starea de saracie a populatiei este de-a dreptul dramatica. Saptamanal, la cabinetul meu parlamentar vin zeci de oameni, care, din pacate, nu mai sunt cazuri extreme, izolate. Oamenii au fel de fel de probleme si-mi spun ca nu au primit nici un fel de ajutor de la membrii marcanti ai partidului nostru. Acestia mi-au atras atentia asupra faptului ca nimeni nu s-a aplecat asupra necazurilor lor, cu exceptia primarului, care face si el atat cat poate. Am considerat de datoria mea, ca un social-democrat autentic, sa critic, cum este firesc, din interior, atitudinea unor colegi de partid, care nu vor sa coboare din turnul de fildes in care s-au refugiat, pentru a vedea, cu obiectivitate, cum traiesc majoritatea oamenilor-. Declaratia ii apartine lui Culita Tarata, care nu intelege probabil de unde i se trage, pe de-o parte iminenta sa scoatere de pe listele parlamentare, si pe de alta denuntul facut de -unii colegi- din PSD Roman Consiliului de Integritate Morala al partidului. Ca vrea sau nu sa se conecteze la realitate deputatul Culita Tarata, oamenii spun ca acesta le-a adus insulte in presa locala. Pe de alta parte, nu faptul ca i-a criticat, mai mult sau mai putin pe unii din -colegii- de la centru, va fi determinant in scoaterea sa de pe liste, ci afacerile dubiose invartite si imaginea sa negativa de care liderii de la centru incearca din rasputeri sa scape.
Despre scandalurile din plan local Culita continua sa spuna ca ar fi doar o atitudine critica fata de realitatile din teritoriu, atitudine, chipurile, adoptata de insasi conducerea superioara a PSD. Ca atare, desi liderii de la centru nu prea se grabesc sa se identifice cu acest deputat, Tarata zice ca face totul dupa modelul din Baneasa.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















