Situatia cladirilor afectate procesului educational este cu mult mai jalnica decat ceea ce a prezentat, ieri, intr-o conferinta de presa, ministrul educatiei si cercetarii, Alexandru Athanasiu. Ministrul educatiei are date despre existenta a doar 1.000 de scoli care au fost ridicate inainte de 1900…
Dar, potrivit unui studiu al Directiei Generale de Patrimoniu din cadrul MedC, dintre cele peste 26.700 cladiri care adaposteau, acum trei ani, activitati didactic-educationale, 1% (aproximativ 250) au fost construite inainte de anul 1800, 11% dintre imobile (in jur de 2.800) au fost construite intre anii 1801-1900 si alte 9% (aproximativ 2400) – inainte de primul razboi mondial. In perioada interbelica au mai fost construite aproximativ 5.000 de cladiri destinate invatamantului preuniversitar.
Practic, aproximativ 40% dintre cladirile scolare au fost construite fara respectarea normelor de protectie antiseismica, primele reglementari in acest sens fiind introduse in anul 1940. Ca atare, toate gradinitele, scolile si liceele construite inainte de acest an sunt proiectate in consecinta, ele prezentand un potential risc de avarie sau chiar daramare in cazul unui seism major.
In ultimii trei ani au existat mai multe actiuni de imbunatatire a conditiilor de invatamant in aceste imobile, dar procentajul celor reabilitate este sub 5% fata de total, respectiv doar 1.206 scoli, reabilitate prin Proiectul 4213.RO. Valoarea proiectului, derulat in perioada ianuarie 1998 – ianuarie 2004, s-a ridicat la 130 milioane de dolari SUA si a fost cofinantat prin imprumut de la Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare, Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei si cu contributia Guvernului Romaniei.
In mediul rural, situatia se prezinta si mai jalnic. In studiul Directiei Generale de Patrimoniu din MEdC se arata ca, in 2001, existau aproape 1.700 de scoli construite din chirpici si alte 1.470 cu pereti de lemn. Pentru 370 de scoli din chirpici, MedC a gasit banii pentru a le inlocui cu alte noi. Dar pentru restul… continuarea in legislatura viitoare!
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















