Un tip vorbește cu prietenul lui:
– M-am gândit să-mi omor nevasta… dar încerc să găsesc soluția crimei perfecte… mă tot gândesc și nu-mi vine nicio idee…
Amicul, mai hâtru din fire, îi zice:
– Simplu, fă sex cu ea tot timpul, dar tot timpul, și o s-o obosești atât de tare că o să moară. Crima perfectă!
Se întâlnesc peste 6 luni. Nevasta era frumoasă, înfloritoare, iar soțul abia se mai târa.
– Ce faci? îl întreabă prietenul.
– Hmm, așa și așa, dar uită-te la ea, proasta, habar n-are că-i pe moarte!
Bula, în clasa I, vine de la școală zgâriat pe față și pe mâini. Mama lui îngrijorată și speriată îl întreabă:
– Bulă ce-ai facut?
– Mamă, la școală, doamna învățătoare ne-a spus să ne prindem de mâini și să dansăm în jurul bradului de Crăciun!
– Și de unde ai atâtea zgârieturi?
– Păi am fost puțini la școală…
Un preot catolic, unul baptist și un rabin se gândeau cum să împartă banii între Dumnezeu (fondul bisericii) și ei.
Catolicul: Eu o să trag o linie, arunc banii în sus și ce pică în dreapta e al meu, ce pică în stânga e al Lui.
Baptistul: Eu o să fac un cerc și ce pică în el e al Lui, iar restul al meu.
Rabinul: Eu o să-i arunc în sus și El o să-și păstreze cât are nevoie.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















