Ucraina – tara de tranzit

In ajunul implinirii a 10 ani de guvernare, presedintele Leonid Kucima a oferit mediilor de afaceri din Ucraina cadoul mult dorit: iubirea vesnica si reciproca a Rusiei in chestiuni economice. Miercuri, la Soci, in cadrul celei de-a noua intrevederi la nivel inalt ucraineano-rus, au fost semnate acordurile interguvernamentale privind masurile de asigurare a colaborarii strategice in sfera gazelor naturale si de tranzitare a petrolului pe teritoriul Ucrainei. Documentul stabileste conditiile acestei cooperari si constituie, practic, piatra de temelie a Uniunii economice, structura creata in interiorul CSI si din care mai fac parte, alaturi de Ucraina si Rusia, Kazahstanul si Republica Belarus.

Documentul fixeaza graficul de realizare si de exploatare ulterioara a noului gazoduct -Bogorod – Ujgorod-, care, dupa darea in functiune, va deveni proprietatea -Consortiului international de coordonare si dezvoltare a sistemului de transport al gazelor naturale-. In termenii acordului, Rusia s-a angajat sa livreze Ucrainei pentru trazit o cantitate suplimentara de la cinci miliarde metri cubi de gaze naturale (in 2005) la 19 miliarde metri cubi (in 2010), iar mai departe, in functie de necesarul pietei europene a gazelor naturale. Ucraina si-a asumat raspunderea pentru crearea conditiilor optime desfasurarii lucrarilor de constructie. Finantarea se va face in mod egal de companiile Neftegaz Ukraini si Gazprom, pe seama mijloacelor si creditelor proprii.

Pretul combustibilului albastru

Daca exista ceva capabil sa readuca tarile CSI intr-un tot economic unic, acesta este tranzitul de gaze naturale spre Occident. Principala sursa de gaze naturale in spatiul postsovietic ramane Turkmenistanul. Daca pretul de cost al productiei de gaze naturale extrase din zacamintele rusesti de la Iamal se cifreaza la patru dolari mia de metri cubi, iar pe falia continentala a Marii Negre el depaseste cinci dolari, in binecuvantatul -Kuweit caspic-, acest indicator se pastreaza la nivelul a 1-1,5 dolari mia de metri cubi. Se explica, astfel, marinimia liderului turkmen care ofera populatiei gaze gratis. In ce priveste exportul gazelor turkmene, lucrurile stau cam asa.

Desi volumul productiei din 2003 a crescut cu 11 procente, comparativ cu 2002, el a atins cota promisa de 74 miliarde metri cubi abia la sfarsitul anului trecut. In rest, Turkmenistanul nu s-a putut lauda cu mai mult de 60 miliarde metri cubi, din care 42,2 miliarde au fost trimise la export (se planificase 53 miliarde metri cubi). S-a presupus, de asemenea, ca exportul turkmen de gaze naturale va fi repartizat: 36 miliarde metri cubi – Ucraina, 10 – Rusia, 7 – Iran. Este evident ca cele 10,6 miliarde metri cubi lipsa au fost partial compensate pe seama reducerii rezervelor nationale de gaze naturale (aproximativ 21 miliarde metri cubi), iar partial prin micsorarea livrarilor catre Ucraina. Pe acest fundal, angajamentele asumate de Saparmurat Niazov, care a promis ca anul acesta tara lui sa realizeze 78 miliarde metri cubi de gaze, din care 60 sa plece la export, par o exagerare evidenta. Oricum ar fi, pentru a ajunge la destinatie, toata aceasta materie prima trece prin Ucraina. Cea cu destintie export, fireste.

Garantii, garantii, garantii

In alta ordine de idei, conform acordului semnat la Soci, Rusia garanteaza livrari de 128,1 miliarde metri cubi de gaze naturale pentru tranzitul pe teritoriul Ucrainei, din care 112 milirde sunt pentru statele Europei Occidentale. In baza aceluiasi text, Moscova se obliga sa achite o parte din cheltuielile pentru serviciile de tranzitare prin transferul in -contul- companiei Neftegaz Ukraini a 23 miliarde metri cubi de gaze pentru asigurara unui echilibru al consumului ucrainean de gaze naturale, restul urmand sa se achite in bani, la un pret de 50 de dolari mia de metri cubi. Mai mult, pentru 2005, Rusia garanteaza un tranzit de 37 miliarde metri cubi de gaze naturale turkmene pentru necesarul intern, dar si ca un fel de polita de asigure a exportuilor de -combustibil albastru- caspic daca, din diferite motive, limita superioara va cobori la 34 miliarde metri, gaura de trei miliarde va fi -acoperita- de Gazprom.

Exporti ce nu ai

Ce se afla in spatele acestor cifre? Necesarul anual al Ucrainei este, in medie, de 71-73 miliarde metri cubi gaze naturale, productia proprie reprezentand doar 18-21 miliarde. Livrarile garantate de 60 miliarde metri cubi ofera Ucrainei posibilitatea nu numai de a-si acoperi eventualele lipsuri, dar sa mai si economiseasca. Cu alte cuvinte, Kievul obtine interesanta sansa de a exporta ceea ce, in realitate, nu are, mai exact sa reexporte surplusul de gaze naturale primite din Rusia si nu numai.

La ce tarif?

Potrivit unei evaluari estimate, veniturile pe care Ucraina le-ar putea astfel obtine se pot ridica la aproximativ 120 milioane de dolari pe an. Este o evaluare modesta. Pentru ca cifra reala poate fi cu 40-60 procente mai mare, avand in vedere ca nici o conducta nu are o traiectorie dreapta. Fara indoiala, suma este considerabila, dar se poate si mai mult. Si inca la un tarif acceptabil pentru multi. In orice caz, asa sustin expertii ucraineni in domeniu. Potrivit acestora, daca Ucraina ar participa nemijlocit la procesul de export al gazelor naturale, adica pe picior de egalitate cu Rusia, nu ca tara de tranzit, Kievul s-ar multumi cu un pret de aproximativ 150 dolari mia de metri cubi. Tarif stabilit in functie de evolutia pietei mondiale a gazelor naturale si care, spre deosebire de cea a petrolului, nu cunoaste suisurile si coborasurile atat de spectaculoase ale acesteia din urma, si avand ca punct de pornire indicele Nymex (circa 35 dolari mia de metri cubi). Deocamdata insa, nu se poate vorbi despre un asemenea sistem.

Odessa – Brody

Cum tot sub semnul intrebarii continua sa se afle modul de folosire al oleoductului Odessa – Brody. In timp ce petrolul caspic poate ajunge in Europa si pe alte cai. De exemplu, prin conductele Burgas – Aleksandropoulis, Burgas – Vlera sau Constanta – Trieste. In ultima perioada, lucrul la aceste proiecte s-a insufletit. Construirea de noi magistrale petroliere a devenit o necesitate la mijlocul anilor *90, cand in stramtoarea Bosfor s-a produs o mare catastrofa ecologica, determinand Turcia sa adopte, in acelasi an, un regulement foarte strict de navigatie in golfurile care asigura legatura intre Marea Neagra si Marea Mediterana. Cu toate acestea, partile interesate nu s-au grabit sa treaca la punerea in aplicare a proiectelor lor. In primul rand, companiile petroliere nu putea garanta incarcarea la capacitatea de functionare a preconizatelor oleoducte. In al doilea rand, a transporta petrol pe mare este, oarecum, mai avantajos decat sa investesti miliarde in construirea de noi coridoare.

Bosforul e de vina!

Acum insa, problema Bosforului a capatat nuante noi. Zilele trecute, autoritatile de la Ankara au amenintat din nou cu inchiderea stramtorii, pentru ca, ulterior, ele sa revina evocand posibilitatea unei limitari a fluxului navigabil. Drept compensatie, Turcia s-a aratat dispusa sa sprijine financiar ducerea la indeplinire a diferitelor proiecte de transport. Fireste, la mijloc nu este doar grija pentru mediul inconjurator. Restrictionarea traficului prin Bosfor si Dardanele ii va determina pe producatorii de petrol sa caute alte variante, una fiind oleoductului Baku – Tbilisi – Ceyhan. Potrivit unor evaluari estimative, Ankara spera sa sa-si imbogateasca vistieria cu cel putin 1,5 miliarde de dolari pe an de pe urma oleoductului.

Punand la socoteala si nebunia generata de cresterea consumului mondial de petrol, precum si preocuparea marilor beneficiari de a-si crea noi si noi rezerve, toate acestea au condus la scoaterea de la naftalina a proiectelor mentionate mai sus. Spre disperarea celor de la Kiev, care continua sa priveasca la conducta lor Odessa – Brody cum rugineste cu fiecare zi mai mult.

Burgas – Aleksandropoulis

Are o lungime de 285 kilometri (cel mai scurt dintre toate oleoductele proiectate) si o capacitate de transport ce oscileaza intre 35-36 milioane tone petrol rus, kazah si, posibil, azer. Costul proiectului – 700 milioane de dolari, perioada de amortizare fiind intre sapte si 10 ani. La realizarea proiectului participa, in conditii de egalitate, Rusia, Bulgaria si Grecia. O data cu darea in folosinta, Rusia ar putea rezolva mai multe probleme strategice: va crea un traseu al exportului de petrol independent de Turcia pe directia sudica, cu o consolidare a pozitiilor companiilor petroliere rusesti pe pietele Europei Occidentale. Din punct de vedere economic insa, tranzitul pe conducta Burgas – Aleksandropoulis nu este deosebit de avantajos. Conform calculelor, cheluielile de transport vor creste, comparativ cu cele aplicate in cazul traversarii Bosforului, de 1,7 ori din Novorossiisk si de 1,3 ori din Supsa.

Burgas – Vlera

Este un traseu cam lung, de 898 kilometri si relativ costisitor – intre unu si 1,2 miliarde dolari, dar ceva mai puternic decat primul proiect – 40 milioane tone titei pe an. Timpul de amortizare, intre 21 si 24 de ani. Poate asigura tarife de tranzit ieftine (1,299 dolari barilul sau 9,5 dolari tona), datorita portului de mare adancime de la Vlera, care poate primi petroliere cu o capacitate de 200.000 – 250.000 tone. Principalii beneficiari ai acestei conducte ar putea fi tarile din nord-vestul Europei si Statele Unite. Problema ramane finantarea. Initial, s-a contat pe ajutorul companiilor petroliere occidentale, ce lucreaza in Marea Caspica si care sunt interesate de extinderea exporturilor, cu evitarea golfurilor turcesti. Dar nimeni nu a miscat un deget, in asteptarea primelor varsaminte din partea Bancii Mondiale, a Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare, a FMI, precum si a unor banci americane.

Constanta – Trieste

Pentru a asigura legatura dintre Marea Neagra cu litoralul Marii Mediterane este suficienta amplasarea unei conducte de numai 250 kilometri, de la Pitesti pana in orasul sarb Pacevo. Pentru a uni, practic, oleoductele deja existente pe rutele Constanta – Pitesti si Pancevo – Trieste. Lungimea totala a conductei romano-italiene este de aproximativ 2.000 de kilometri, costul proiectuui ridicandu-se la circa 1,7 miliarde de dolari. Portul Trieste poate primi petroliere cu o capacitate de peste 200.000 tone, dar conducta nu poate transporta mai mult de 35.000 tone petrol pe an. Cu asemenea parametri, este pusa la indoiala eficienta economica a proiectului.

Odessa – Brody

Lungime – 674 kilometri, capacitate, intr-o prima faza – noua milioane tone pe an. Oleoductul a fost construit in 2001. Se presupunea ca partea ucraineana a conductei se va integra in traseul Siberia – Novorossiisk – Odessa – Brody – Europa, destinat tranzitului petrolului caspic. Lansarea in functiune a obiectului urma sa aiba loc in mai 2002, apoi in noiembrie 2003 si, in sfarsit, in aprile 2004. In primul caz, nu a fost timp suficient pentru incheierea contractelor de livrare a petrolului. A doua oara, de vina au fost rusii, care au reusit sa schimbe directia conductei (Brody – Odessa), iar a treia oara din nou nu s-a mai gasit petrol. Nici nu este de mirare, din moment ce proiectul ucrainean este realizat fara nici un fel de garantii din partea producatorilor.

Concluzie

In conditiile unei cereri tot mai mari la petrol, dreptul la existenta va fi castigat doar de doua, daca nu chiar de unul dintre toate proiectele prezentate. Pentru a invinge in aceasta competitie este nevoie nu doar de sprijin politic pe plan international, dar si de garantarea unor livrari dinainte stabilite pentru transportul petrolului. Or, asemenea garantii, afirma specialistii Ucrainei, nu a primit nici unul dintre planuri. De aceea, apreciau ei, inca mai exista speranta ca oleoductul Odessa – Brody va fi folosit conform destinatiei proiectate si nu va ajunge la fiare vechi.