Home Politic -Prostanacul- si -batrana sandrama stalinista- se dueleaza pentru PE

-Prostanacul- si -batrana sandrama stalinista- se dueleaza pentru PE

DISTRIBUIŢI

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, ştiut drept -bătrana şandrama stalinistă-, şi Mircea Geoană, cunoscut drept -Prostănacul-, încearcă să îşi impună oamenii fideli pe listele pentru europarlamentare.

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, vrea ca fosta sa consilieră, senatorul Corina Creţu, să deschidă lista PSD pentru alegerile europarlamentare. Deşi iniţiativa lui Iliescu i-a nemulţumit pe social-democraţii din barca -Prostănacului-, organizaţia PSD Bucureşti a desemnat-o pe Corina Creţu pe lista din partea regiunii Bucureşti-Ilfov. Din tabăra lui Iliescu fac parte şi organizaţiile PSD din cele şase judeţe care formează Regiunea de Nord-Est (Bacău, Botoşani, Suceava, Iaşi, Neamţ şi Vaslui), cărora le vor reveni două locuri eligibile pe lista PSD. Printre fidelii lui Iliescu sunt Adrian Severin, Ioan Mircea Paşcu şi Rovana Plumb.

De cealaltă parte, Geoană îl susţine pe deputatul Vasile Puscaş, fostul negociator-şef al Romaniei cu Uniunea Europeană în timpul guvernării PSD, pe prima poziţie pe lista partidului pentru alegerile europarlamentare. Influenţa lui Geoană se întinde în toată Transilvania, prin grupul de la Cluj, precum şi în Oltenia. Pană acum, doar zece pesedişti au intrat pe lista pentru europarlamentare. Lista celor 35 de candidaţi ai PSD pentru Parlamentul European va fi stabilită la un consiliu naţional care va avea loc în luna martie şi la care vor participa şi reprezentanţii socialiştilor europeni. Lista PSD va cuprinde 9 locuri considerate eligibile şi două semieligibile, care vor fi ocupate de candidaţi desemnaţi de organizaţiile judeţene în funcţie de cele 8 euroregiuni.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.