Moderaţi – astfel pot fi caracterizaţi liderii PNL, potrivit deciziilor luate în şedinţa de ieri a Biroului Politic al formaţiunii. Liberalii s-au ţinut deoparte de evenimentele politice cu iz de scandal, preferand să lase celelalte formaţiuni să facă jocurile.
În numele stabilităţii guvernamentale, PNL a stabilit să nu voteze împotriva ministrului justiţiei, Monica Macovei, ţinta unei moţiuni simple. Mesajul pe care şeful statului vrea să îl adreseze parlamentului a fost lăsat la latitudinea deputaţilor şi senatorilor. Liberalii s-au declarat neinteresaţi şi de demersul PSD privind suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, văzut ca simplu exerciţiu de imagine, după cum a declarat ieri Ludovic Orban (foto). Mai mult, pe un ton diplomatic, Orban a recunoscut că Băsescu are încă trecere la electorat. -Demersul PSD este o răfuială între doi foşti tovarăşi de drum, un gest cu caracter mai mult electoral decat unul care să facă bine Romaniei în momentul de faţă-, a spus vicepreşedintele PNL.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















