Fostul primar al Bacăului, Dumitru Sechelariu, va fi cercetat în stare de libertate, într-un dosar în care este acuzat că ar fi încercat să mituiască doi judecători, a decis, joi, Tribunalul București. Magistrații au respins recursul procurorilor Direcției Naționale Anticorupție și au menținut hotărårea Judecătoriei sectorului 1, prin care Dumitru Sechelariu era lăsat în libertate.
În timpul procesului, procurorul de ședință a susținut că încercarea lui Sechelariu de mituire a judecătorilor pune sub semnul întrebării decizia de achitare a acestuia de către magistrații Curții de Apel Bacău, într-un alt dosar de corupție. Procurorul consideră că faptele de care este vinovat Sechelariu sunt deosebit de grave și este necesară arestarea acestuia, pentru că el reprezintă un pericol social.
Dumitru Sechelariu nu a fost prezent la proces, el invocånd faptul că este bolnav și nu se poate deplasa, fiind reprezentat de un avocat. În fața instanței, avocatul său a declarat că interceptările convorbirilor telefonice și ambientale realizate de procurorii DNA arată că Sechelariu nu este implicat în acest caz de corupție. În plus, a arătat avocatul său, el este grav bolnav, a suferit trei preinfarcturi și o intervenție chirurgicală pe cord deschis, acum o săptămånă.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















