
Și-a înjunghiat trei prieteni pentru o fată
Trei prieteni au fost înjunghiați într-un apartament din Bacău de un al patrulea amic, după un scandal pornit de la o fată. Cuțitarul s-a predat Poliției în cursul zilei de vineri, la câteva ore de la incident.
Potrivit IPJ Bacău, cei patru prieteni au petrecut toată noaptea de joi spre vineri într-un club din oraș, iar apoi s-au retras pentru a continua petrecerea în apartamentul unuia dintre ei, un fost jandarm. La un moment dat, datorită alcoolului consumat în exces, unul din tineri s-a luat la harță cu un al doilea din grupul comun de prieten, din cauza unei fete. Cearta a degenerat rapid, iar agresorul a pus mâna pe un cuțit, rănindu-și prietenul. Ceilalți doi amici au încercat să-l oprească, dar au fost răniți și ei, după care cuțitarul a fugit. Toate victimele au fost transportate la spital dar nu au avut nevoie de internare, doar tânărul atacat aflându-se într-o stare mai gravă, datorită cantității mari de sânge pierdută. Acesta a fost înjunghiat în coapsa stângă.
Polițiștii au explicat într-un comunicat de presă cum s-a petrecut incidentul
“La data de 11.01.2013, în jurul orei 07.10, Secția 2 Poliție Bacău a fost sesizată despre faptul că la un imobil de pe strada Mioriței, a izbucnit un conflict între multe persoane.
La fața locului s-au deplasat jandarmi din cadrul GMJ Bacău și polițiști care au stabilit că cele sesizate se confirmă. Din cercetările efectuate polițiștii au stabilit că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, între doi tineri de 22 și 23 de ani, aflați în imobilul respectiv, a avut loc un conflict spontan. Pentru aplanarea conflictului au intervenit alti doi bărbați de 22 și 28 de ani, prezenți în locuință.
În urma evenimentului trei dintre tinerii în cauză au suferit vătămări corporale și au fost transportați la Spitalul Județean Bacău, unde au primit îngrjiri medicale, fără a necesita internare. Toate cele patru persoane implicate în eveniment au fost conduse la sediul Secției 2 Poliție Bacău în vederea cercetărilor.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încăierare.”
Mihai Niculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















