
Ambasada României la Kiev își va continua funcționarea în actuala clădire până în 2013, conform unui contract prelungit anul trecut cu autoritățile ucrainene, informează biroul de presă al diplomației române, citat de Mediafax. De asemenea, MAE precizează că nu a primit, până în prezent, nicio informare oficială cu privire la scoaterea la licitație a sediului Ambasadei din capitala Ucrainei. „Ambasada României la Kiev a semnat, anul trecut, prelungirea contractului de închiriere pentru acel sediu până în 2013. În prezent, Ambasada României la Kiev își continuă activitatea în regim normal“, a precizat, pentru „Curentul“, purtătorul de cuvânt al MAE, Lucian Rosenfeld. El a mai adăugat că, până acum, autoritățile kievene nu au trimis nicio informare vizavi de vreo intenție de scoatere la licitație a sediului Ambasadei României la Kiev. Oficialul MAE a catalogat informațiile apărute în presa centrală ucraineană drept simple „speculații“, precizând că reprezentanții diplomatici români acreditați la Kiev țin în permanență legătura cu omologii lor ucraineni.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















