REFUZ. Viceprimarul Municipiului Râmnicu Valcea, Nicolae Dicu, judecat alături de primarul Mircia Gutău într-un dosar de luare de mită, a refuzat să demisioneze din funcţie la cererea Partidului Democrat.
LISTA. Şeful Biroului Anticorupţie Mureş, Bogdan Machedon a declarat, ieri, că după bilanţul DGA va face publică lista cu poliţiştii corupţi din judeţele Mureş şi Harghita. Machedon a mai precizat că în cursul anului 2006 peste 80 de poliţişti au refuzat să primească mită pentru a nu îşi îndeplini sau pentru a-şi îndeplini defectuos îndatoririle de serviciu.
FRAUDA. Procurorii anticorupţie din Craiova au dispus, ieri, trimiterea în judecată a unui expert în programe regionale din cadrul Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia şi a patroanei unei firme, acuzaţi de fraude cu fonduri PHARE.
PREJUDICII. O pacientă din Timişoara, căreia medicii Viorel Bucur şi Cosmin Munteanu i-au greşit diagnosticul şi nu au tratat-o corespunzător, le cere acestora 150.000 de euro ca despăgubiri civile, pentru grave prejudicii aduse sănătăţii acesteia.
PLANGERE. Inspectorul şef şi prim locţiitorul IPJ Timiş s-au ales cu plângeri penale pentru abuz în serviciu, pentru că nu au aprobat concediu de paternitate unui ofiţer, şef la Serviciul de Investigare a fraudelor din poliţia timişană.
SUSPENDARE. Magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis ieri, la cererea firmelor Vertcom şi Coniplus, să suspende procesul intentat celor două societăţi de către soţii Năstase, până la finalizarea procesului Zambaccian, de la Curtea Supremă, în care fostul premier şi soţia sa sunt judecaţi pentru fapte de corupţie.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















