
Viața lui Bogdan Mararu a stat între un cârlig de rufe și un fir de ață
Ovidiu Popa și Emil Cristofor, cele două persoane care au montat vineri dimineață un dispozitiv exploziv sub mașina lui Bogdan Mararu au folosit un sistem improvizat, dar ingenios, pentru detonarea explozibilului. Bomba urma să fie detonată de o sfoară și de un cârlig, au arătat magistrații care au emis mandate de arestare pentru fapte de terorism. Toți cei cinci bărbați implicați în atentat au cerut ieri magistraților instanței supreme punerea în libertate, dar recursul lor la arestare a fost respins.
Asasinarea lui Bogdan Mararu a fost pusă la cale de către Daniel Pădurariu, care se afla de mai multă vreme în conflict cu el și familia acestuia, au reținut magistrații Curții de Apel Bacău în motivarea deciziei de arestare preventivă. Acesta l-a desemnat pe omul său de încredere, Cosmin Irinel Lăcătuș, să găsească doi executanți ai planului de a-și arunca în aer rivalul. ”Locotenentul” i-a găsit pe Ovidiu Popa și Emil Cristofor, i-a dus la întâlnirea cu ”șefu” iar aceștia au bătut palma pe suma de 7.000 de euro, urmând să o majoreze la 15.000 de euro dacă în urma atentatului Mararu murea. Lăcătuș a procurat, de altfel, din străinătate, și dispozitivul explozibil, un kilogram de C4, în decembrie 2012. După atentat, cei doi executanți urmau să mai primească câte 1.000 de euro în urma incendierii a două spații comerciale deținute de soția lui Bogdan Mararu. A cincea persoană, Petrică Jătaru, urma să să se asigure că nimic nu ar fi perturbat operațiunea de instalare a bombei.
Sistemul de detonare al bombei artizanale fabricată de arestați era compus, în principal, dintr-un fir de ață și un cârlig de rufe modificat, au explicat experții. Firul era ancorat de una din roți și prins de o plăcuță de plastic. Dispozitivul era completat de un cârlig de rufe, care avea pe interiorul picioarelor de prindere două lamele metalice, fiecare legate cu câte un conductor electric într-un circuit, la o baterie și la capsa electrică detonatoare. Înainte de a cupla bateria, atentatorii au pus plăcuța de plastic cu sfoară între lamelele montate pe cârlig, astfel că mișcarea roții din față în oricare sens ar fi antrenat smulgerea plăcuței de plastic și realizarea contactului electric ce declanșa explozia. Tot dispozitivul a fost legat cu hârtie înfășurată cu scotch de puntea mașinii.
Mihai Niculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















