Noul președinte de la Kiev, Viktor Ianukovici, a declarat ieri, cu ocazia decernării premiilor Taraș Șevcenko în regiunea Cerkassi, că limba ucraineană va fi unica limbă de stat și că va implementa, în viitorul apropiat, Carta Europeană a limbilor regionale sau a limbilor minorităților, care va reglementa și statutul oficial al limbii române vorbite de cei circa 500.000 de etnici români din zona istorică a Bucovinei de Nord. În campania electorală de dinaintea alegerilor prezidențiale, Partidul Regiunilor condus de Viktor Ianukovici a semnat un acord cu liderii comunității românești din zona Cernăuți, prin care vor fi garantate mai multe drepturi pentru minoritățile de pe teritoriul ucrainean, inclusiv minoritatea română. Potrivit documentului, limba română va obține statut de limbă regională oficială în zonele locuite în majoritate de etnici români, iar predarea în școlile din regiune se va face în limba română. Ca urmare a unui ordin semnat la începutul anului 2009 de fostul președinte Viktor Iușcenko, Ministerul Educației de la Kiev hotărâse modificarea programelor școlare, astfel încât din 2010 predarea cursurilor școlare să se facă exclusiv în limba ucraineană.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















