Primăria Sinaia pune la dispoziția localnicilor și a turiștilor un număr de telefon pentru sesizarea abuzurilor taximetriștilor din stațiune și îi încurajează pe cei care folosesc taximetrele să nu plătească dacă șoferul nu pornește aparatul de taxare, măsura fiind luată în urma unor sesizări.
Primăria Sinaia a anunțat, miercuri, că a lansat o campanie de informare a populației, prin care își propune să îi determine pe taximetriștii din stațiune să respecte legea și să folosească aparatul de taxare.
În acest sens, primăria îi încurajează pe clienții care circulă cu taximetrele să nu achite contravaloarea cursei în situația în care șoferii nu pornesc aparatul de taxare și nu eliberează bon fiscal la finalul cursei.
În plus, Primăria Sinaia pune la dispoziția localnicilor și a turiștilor numărul de telefon 0244.310.200, la care aceștia pot apela și semnala abuzurile taximetriștilor, precizând numărul de înmatriculare al mașinii sau cel de pe portiera mașinii.
Ofițerul de presă al Primăriei Sinaia, Mădălina Roșu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că aceste măsuri au fost luate după ce Primăria Sinaia a primit mai multe sesizări din partea cetățenilor înșelați de taximetriștii din stațiune.
„Cele mai multe sesizări fac referire la perioada sărbătorilor, când, după cum spun reclamanții, unii taximetriști au cerut pentru o cursă în interiorul stațiunii mai mult decât costă biletul de tren București – Sinaia“, a spus Mădălina Roșu.
Aceasta a menționat că în perioada următoare inspectori ai Primăriei vor intensifica controalele în ceea ce privește activitatea taximetriștilor din stațiune, iar cei care vor fi depistați practicând această activitate fără a folosi aparatul de taxat riscă amenzi de până la 500 de lei sau chiar suspendarea ori retragerea autorizației de funcționare.
Rudi Vania
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















