Un bărbat în vârstă de 34 de ani a evadat duminică dimineața de la Penitenciarul Jilava, unde se afla încarcerat în regim deschis în urma unei condamnări definitive de șapte ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, informează un comunicat al Penitenciarului Jilava.
?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Potrivit documentului citat, în vederea capturării deținutului au fost dispuse măsuri specifice în astfel de situații, respectiv: blocarea căilor de acces – posibile direcții de deplasare, alarmarea personalului, trimiterea de urgență a mai multor echipe de căutare formate din personalul unității precum și cooperarea cu Direcția Generală a Poliției Municipiului București, Poliția de Frontieră și Inspectoratul Județean de Jandarmi Ilfov. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿"De asemenea conducerea penitenciarului a dispus demararea unei anchete administrative care să analizeze circumstanțele care au condus la producerea evenimentului", precizează comunicatul. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Bărbatul riscă pentru părăsirea penitenciarului de la șase luni la doi ani de închisoare. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Bărbatul, în vârstă de 34 de ani, are înălțimea de 1,72 m, constituție atletică mediu, frunte îngustă, ochi căprui, fața ovală, ten măsliniu, părul negru, o cicatrice pe brațul stâng și era îmbrăcat cu un trening bleumarin cu dungi albe, pantofi sport albi, fes negru.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















