Nici nu a fost bine validat ca deputat in locul lui Emil Boc, ca tanarul democrat Adrian Gurzau a luat-o pe urmele mentorului sau in ale activitatii parlamentare, dovedind ca a invatat lectia predecesorului ocupat acum cu administrarea Clujului. La numai cateva zile de la numirea sa in forul legislativ, absolventul de teologie Gurzau sau -parintelul- cum este alintat de colegii sai din grupul parlamentar PD a iesit la rampa cu o declaratie politica prin care cere demisia premierului Adrian Nastase. El spune ca seful executivului se afla in acest moment intr-o situatie de incompatibilitate institutionala inadmisibila, dupa ce PNA a fost sesizat despre achizitia suspecta a unui imobil de catre premier, de la fostul deputat Gabriel Bivolaru, la un pret suspect de mic. Ca sef al guvernului, Nastase are in directa sa subordonare Ministerul Justitiei si implicit PNA, afirma Gurzau, adaugand ca tranzactia in cauza are toate carcteristicile unui gest de mituire. Democratul mai spune ca premierul are la indemana toate mijloacele institutionale pentru a influenta ancheta PNA. Inlocuitorul lui Boc aminteste ca seful sau Traian Basescu a renuntat la imunitatea parlamentara in urma cu cativa ani, punandu-se la dispozitia justitiei in cadrul anchetei in dosarul Flota.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















