Un număr de 17 dosare penale au fost deschise de polițiștii bucureșteni în urma controalelor făcute în noaptea de sâmbătă spre duminică la cluburi, terase și restaurante din Centrul Vechi, majoritatea infracțiunilor constatate fiind de natură economică, potrivit unor oficiali din Poliția Capitalei.
Polițiștii au descoperit, printre altele, localuri care aveau la vânzare băuturi fără acte de proveniență, dar și cazuri în care muzica ambientală era difuzată fără drepturi de autor.
De la firmele găsite în neregulă au fost confiscate mărfuri în valoare de aproximativ 200.000 de lei, au mai precizat sursele citate.
Oamenii legii au verificat în total 14 cluburi, terase și restaurante.
Tot în Centrul Vechi au făcut controale și polițiștii Brigăzii Rutiere București, care au dat 25 de amenzi contravenționale, au reținut trei permise și au retras un certificat de înmatriculare.
La acțiunile din noaptea de sâmbătă spre duminică au participat peste 120 de polițiști, dar și inspectori de la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București și Garda Națională de Mediu București.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















