In primul an de la declansarea campaniei de combatere a violentei in familie si a abuzurilor comise impotriva copiilor, serviciul specializat al Primariei – nou-infiintat in cadrul Directiei pentru Protectia Copilului din sectorul 2 – a intervenit in 140 din cazurile de violenta asupra copiilor, semnalate prin intermediul liniilor telefonice speciale. Cele mai multe situatii au vizat copii trimisi la cersit de parinti sau de rudele acestora, insa numeroase apeluri au facut referire si la cazuri de tentative de suicid, nevroza, cauzate de consumul drogurilor, dar si de agresiunile la care au fost supusi micutii. Astfel, un copil de doi ani folosit la cersit de parinti in zona magazinului Bucur Obor a fost internat intr-un centru de plasament, unde a primit asistenta medicala in regim de urgenta, el suferind de o forma avansata de anemie. De asemenea, juristii Primariei au declansat o actiune in instanta pentru decaderea din drepturi a parintilor minorului. Alti doi copii de pe raza sectorului 2 – unul batut zilnic de parinti si altul care asista la raporturile sexuale dintre mama si concubinii sai – au fost luati in ingrijire de catre administratia locala. Printre cazurile celebre rezolvate, unele partial, altele definitiv, se numara si cel al micutului Robert Dorobantu – mostenitor al unei averi impresionante dupa moartea parintilor – si cel al unei familii care traia sub Podul Baneasa (care a primit o locuinta noua si locuri de munca pentru parinti, in cadrul Primariei).
Ultimul caz rezolvat de DPC sector 2 este cel al familiei cu trei copii care traia intr-o cocioaba din zona Lacul Tei. Micutii – cu varste cuprinse intre doi si cinci ani – dormeau in lazi de fructe si se inveleau cu un celofan, ca sa nu ii ninga. Copiii erau bolnavi (cel mai mic sufera de sindromul Down), batuti de tatal lor si scosi zilnic la cersit in zona bisericilor din cartierul Tei.
Pentru reclamatii referitoare la astfel de cazuri, Primaria sectorului 2 a infiintat o linie telefonica speciala – la numarul 9852 – unde sunt primite sesizari referitoare la violenta in familie. Cei care sesizeaza astfel de evenimente sunt protejati, toate informatiile vizand abuzuri asupra minorilor avand caracter confidential.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















