Un bărbat din Alba Iulia, patron al unei firme de construcții care participase la săpături arheologice într-un cartier din oraș, a fost arestat după ce ar fi furat din sit și ar fi încercat să vândă o statuie romană unicat, datând din secolul II după Christos și inclusă în categoria "Tezaur".
Reprezentanții Parchetului Curții de Apel Alba Iulia au informat, joi, printr-un comunicat de presă, că un bărbat din Alba Iulia a fost arestat preventiv, miercuri, pentru o perioadă de 20 de zile, după ce a furat o statuie romană, în timpul unor lucrări făcute de firma sa pentru descărcare de sarcină arheologică, statuie pe care ulterior a încercat să o vândă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit sursei citate, procurorii au stabilit că în luna iunie 2012 o echipă a firmei deținute de Ioan-Ciprian ?ê?£oaită, făcând lucrări de săpături pe strada Dacilor din cartierul Partoș din Alba Iulia, a descoperit o statuie din marmură albă, fragmentată. Bărbatul a mers la locul săpăturilor, de unde, omițând prevederile legale privind obligativitatea declarării descoperirii, a ridicat și a transportat la domiciliul său statuia, compusă din corpul personajului și o gambă ruptă.
Vinerea trecută, Poliția Județeană Alba s-a sesizat din oficiu cu privire la pregătirea de către persoane neidentificate a unei tranzacții pentru vânzarea unei statui provenind din situl arheologic Apulum.
Marți seară, Ioan-Ciprian ?ê?£oaită a fost prins în flagrant, în parcarea stadionului Unirea din Alba Iulia, în timp ce încerca să vândă statuia pe care o avea la el. Piesele au fost recuperate de autorități și duse la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia.
Din cercetările făcute a rezultat că alte opt fragmente, cuprinzând baza și membrele superioare ale statuii, au fost însușite de o altă persoană – proprietarul casei în fața căreia se desfășurau săpăturile arheologice. La locuința acestuia au fost găsite, în urma unei percheziții, părțile componente ale artefactului, care au fost ridicate de organele judiciare și au fost duse la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, iar statuia a fost integral reconstituită. Bărbatul respectiv este cercetat în libertate.
Conform evaluării experților, artefactul compus din cele 10 fragmente recuperate reprezintă o statuie monumentală din marmură, originală și provine din situl arheologic de interes național și prioritar Apulum, Colonia Aurelia Apulensis, orașul roman din Partoș (sec. II-III), aflat pe lista monumentelor istorice, precum și pe lista Registrului Arheologic Național. Conform unei estimări prealabile, piesa face parte din categoria de bunuri încadrate în categoria "Tezaur", fiind evaluată la minim 20.000 de euro. Prejudiciul produs statului român a fost recuperat integral.
Potrivit istoricilor, statuia este din marmură de import, probabil din Asia Mică, și datează din secolul al II-lea după Christos. Ea aparține unui tip iconografic cunoscut sub numele de "Hercules Farnese", o replică de epocă romană după statuia sculptorului grec Lisipp, din epoca clasică (sec. IV înainte de Chr.). Din Dacia se mai cunoaște o singura piesă de marmură similară, găsită la Mehadia și păstrată la Kunsthistorisches Museum din Viena, dar care este mai rudimentar cioplită.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















