
Cristian Pațurcă, autorul „Cântecelor Golanilor“ intonate de mii de oameni în timpul manifestației din Piața Universității din 1990, a încetat din viață ieri, el suferind de mai mult timp de tuberculoză. Cristian Pațurcă a fost găsit decedat în garsoniera în care locuia cu chirie. Cel care l-a găsit a fost proprietarul locuinței, a declarat pentru Mediafax Teodor Mărieș, președintele Asociației 21 Decembrie, din care Pațurcă făcea parte. Cristian Pațurcă suferea de mai mult timp de tuberculoză, anul trecut fiind internat pentru tratament în Spitalul „Victor Babeș„ din Capitală. În decembrie 2007, el a fost internat, în stare gravă, în secția de Terapie Intensivă a Spitalului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta“ din București. Pațurcă a fost adus atunci în stare gravă, în Secția de Anestezie Terapie Intensivă a spitalului, cu hemoragie internă. Medicul care l-a îngrijit, Emilia Tăbăcaru, declara atunci că el are tuberculoză pulmonară. În 27 aprilie 2010, Cristian Pațurcă a primit Crucea Națională „Serviciul Credincios – clasa a III-a“, distincție acordată acestuia de președintele Traian Băsescu la 20 de ani de la manifestația din Piața Universității.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















