Home Actualitate Academicianul Marius Andruh a fost ales președinte al Academiei Române

Academicianul Marius Andruh a fost ales președinte al Academiei Române

DISTRIBUIŢI

El a întrunit, în cel de-al doilea tur de scrutin, 84 de voturi ‘pentru’ din cele 157 de voturi exprimate.

Vicepreședinții Academiei Române Marius Andruh și Mircea Dumitru au candidat marți pentru funcția de președinte al acestui for.

Actualul președinte al forului, Ioan-Aurel Pop, nu a mai candidat pentru nicio funcție în conducerea instituției.

Alegerile au avut loc în cadrul Adunării Generale, conform Statutului Academiei, care prevede organizarea scrutinului o dată la patru ani, în prima săptămână a lunii aprilie.

Conform statutului, președintele Academiei este ales fie cu două treimi din voturi în primul tur, fie cu majoritate simplă în turul al doilea.

Președintele ales își va prelua funcția după 15 zile de la data scrutinului.

S-a născut la 15 iulie 1954 în comuna Smeeni, județul Buzău, într-o familie de profesori. A urmat cursurile școlii generale în satul natal. În anul 1973 a absolvit Liceul „B. P. Hasdeu“ din Buzău ca șef de promoție. În perioada studiilor liceale a participat la olimpiadele de chimie (premiul I la etapa națională în clasele a XI-a și a XII-a și premiul III la cea de a 5-a Olimpiadă Internațională de Chimie). Absolvent, în 1979, ca șef de promoție, al Facultății de Chimie a Universității din București, secția Chimie anorganică. În anul 1988 obține titlul de doctor în chimie, cu o teză elaborată sub coordonarea acad. Maria Brezeanu. Specializările postdoctorale la Paris (1991) și la Göttingen, în calitate de bursier al Fundației „Alexander von Humboldt“ (1992-1993).

După un stagiu de trei ani la IPRS-Băneasa (1979-1982), s-a transferat la Institutul de Chimie Fizică din București. Din 1984 este cadru didactic în Catedra de chimie anorganică a Facultății de Chimie, Universitatea din București, profesor titular începând cu anul 1996 și profesor emerit din anul 2019. În perioada 2003-2019 a fost șef de catedră.

Din anul 2021 este directorul Institutului de Chimie Organică și Supramoleculară „C.D. Nenițescu“ al Academiei Române.

Între anii 1994-1996 a fost profesor asociat la Université du Québec à Montréal. A colaborat cu universități din Europa și America de Sud în calitate de visiting professor: Universitatea din Bordeaux și Institut Universitaire de France (1998), Universitatea din Göttingen (2001), Universitatea din Brno (2001), Universitatea din Angers (2003, 2004, 2009), Universitatea „Pierre et Marie Curie“ din Paris (2005), Universitatea din Jena (2006), Universitatea din Manchester (2006), Universitatea „Paul Sabatier“, Toulouse (2007), Universitatea „Louis Pasteur“ din Strasbourg (2007, 2009), Universitatea din Valencia (2010); Unversidade Federal Fluminense Niteroi/Rio de Janeiro, (2012, 2013, 2014), Universitatea din Bordeaux (Centre de Recherche „Paul Pascal“, 2014).

În prezent este președinte al Comisiei Centrale a Olimpiadei Naționale de Chimie și coordonator al lotului olimpic.

Direcții de cercetare
– Chimie metalosupramoleculară; inginerie cristalină
– Magnetism molecular
– Combinații complexe heteropolinucleare (3d-3d’, 3d-4d, 3d-5d; 3d-4f)
– Sisteme moleculare și supramoleculare cu trei purtători de spin diferiți
– Materiale moleculare luminescente

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info