Home Actualitate Actualul ministru povestește cum a adus Rafila la disperare Comisia Europeană

Actualul ministru povestește cum a adus Rafila la disperare Comisia Europeană

DISTRIBUIŢI

Dragoș Pîslaru, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), a declarat că vom avea opt spitale prin PNRR până în august 2026, data limită a programului UE.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Bună dimineața, România!”, moderată de Alex Vlădescu pe B1 TV. Ministrul a mai explicat rezultatele renegocierii PNRR și care e situația investițiilor în infrastructura rutieră.

De ce n-a făcut România spitale cu banii din PNRR

„Din 2021 s-a negociat vreo doi ani și jumătate ce spitale să fie. Nu că s-a lucrat la spitale… Deci a fost întâi o listă de 32, apoi 24, 19… a fost o bătălie care să rămână. Deci am pierdut 2 – 3 ani numai pe faptul că nu știam exact ce vrem, spre disperarea, evident, a Comisiei Europene, care ne dăduse niște sume substanțiale – peste un miliard de euro pentru partea de spitale.

Când am venit în acest mandat, Comisia spunea că, din perspectiva progresului fizic, adică ce am făcut din 2021 până în 2025, cinci spitale sunt într-adevăr credibile că le putem termina prin PNRR.

Premierul a cerut ministrului Sănătății să facă o reevaluare, ministrul Rogobete a mers pe șantiere, a stat de vorbă cu constructorii și am venit cu o nouă listă de spitale, cu date actualizate ce mai poate fi finanțat și finalizat până în august 2026.

Discuțiile au fost foarte dificile cu Comisia și i-am convins că încă 3 spitale putem să le introducem în PNRR. Intră spitale precum Constanța, Târgu Mureș sau cel de Tuberculoză din București.

Am reușit să obținem lucruri foarte importante.

Săptămâna trecută am discutat cu ministrul Rogobete cum putem finanța celelalte spitale care au început. Sunt la 18%, 20%, fundație pusă, nu poți să renunți la ele. Am discutat cum putem muta pe programul de Sănătate din coeziune sau pe alte tipuri de finanțări pe care le avem la dispoziție”, a explicat ministrul.

Câte spitale vom avea, până la urmă, cu banii din PNRR

„Vestea bună e că avem 8 spitale pe PNRR pe care le vom avea făcute până în august 2026 și știu că e ceva ce se promite de mult timp, dar pe acestea 8 chiar le vom avea terminate.

Restul spitalelor începute, cu ceva progres fizic… deci prioritare pe politica de coeziune. Acolo unde n-am decât un proiect acum… prefer să ne concentrăm, cu puținii bani pe care-i avem, cu acest deficit, pe acele construcții care sunt deja cu un anumit progres”, a mai declarat Dragoș Pîslaru.

 

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info