Home Actualitate Adomnitei cauta tapi ispasitori

Adomnitei cauta tapi ispasitori

DISTRIBUIŢI

Au trecut ani şi ani de cand se tot concep şi se aplică reforme în învăţămant. Cum vine un ministru nou, se dă totul peste cap şi se experimentează tot felul de soluţii. Ne aflăm pe unul din ultimele locuri în Europa în privinţa nivelului de pregătire şcolară, iar calitatea instruirii, a educaţiei, e departe de a ne crea şi întreţine o stare de spirit confortabilă. Nici măcar premierul Călin Popescu Tăriceanu nu se mai simte confortabil şi s-a declarat nemulţumit de modul în care pregătesc autorităţile locale începerea noului an şcolar. Premierul i-a cerut ministrului Educaţiei o situaţie a cheltuirii banilor alocaţi pentru reabilitarea şcolilor. Da, şi ce? Ce s-a rezolvat cu asta? Nimic. Spun asta deoarece Adomniţei continuă să se bată cu pumnii în piept la Sinaia, unde, zice el, vrea să pună la cale proiectele de lege propuse de domnia sa. În aceste trei zile de taclale la mici şi bere, oficialii ministerului au dezbătut prevederi precum renunţarea la testele naţionale şi introducerea unui sistem de învăţămant cu 9 clase în gimnaziu şi 3 în liceu, sau propuneri cum ar fi scăderea gradului de dificultate al programei la limba şi literatura romană pentru minorităţi. Ministerul Educaţiei vrea ca pachetul de legi să fie adoptat în maximum două luni de Parlament. Am aflat că ministrul şi-ar dori ca directorii din învăţămantul superior şi inspectorii şcolari să nu mai poată ocupa funcţiile fără un masterat în domeniul managementului educaţional, şcolile să nu mai primească bani de la buget decât în funcţie de caţi elevi au, iar noţiunea de profesor suplinitor să fie înlocuită cu aceea de profesor asociat, angajat cu contract pe o perioadă determinată. Dincolo de toate astea, cea mai importantă propunere mi se pare renunţarea la testele naţionale şi gimnaziul cu o clasă pregătitoare şi nouă clase propriu zise. Pe de altă parte, trecerea de la clasa a VIII-a la clasa a IX-a dă două rute diferite pentru copii, care intră tot într-un sistem obligatoriu. Aşa s-ar realiza ieşirea din învăţămantul gimnazial fără a mai susţine acel examen de capacitate, care ridică grade de dificultate pentru copii. De asemenea, Ministerul Educaţiei ar vrea să refuze propunerea minorităţilor maghiare ca programa pentru limba şi literatura romană să aibă o versiune mai uşoară pentru minorităţi. Nu am nimic cu ideile tânărului ministru al Educaţiei, numai că eu ştiu că atunci când îţi spune mai multă lume că eşti beat ar trebui să mergi la culcare. Însă Adomniţei o ţine -langa- cu ideile astea geniale. Sincer, m-am bucurat când l-am auzit pe Andrei Marga spunând că prevederile din noul pachet legislativ sunt vechi şi incoerente. Marga spunea că textele sunt nişte încropeli care vin din 2004, 2005 şi 2006, iar renunţarea la teste naţionale nu este o soluţie. Romania trebuie să organizeze sistemul de învăţămant primar, preprimar, general, liceal într-o formă mai stabilă. Dacă în fiecare an se vine cu altă idee, nu dă niciun rezultat. Şi asta nu o spun eu, o spun toţi specialiştii din domeniu. Proiectele Ministerului Educaţiei vin după ce în iulie raportul Comisiei prezidenţiale pentru politici în domeniul educaţiei a constatat că sistemul învăţămantului romanesc este incapabil să suţină o Romanie prosperă şi că are nevoie de o restructurare profundă. Totuşi, în fiecare din ultimii ani s-au anunţat reforme care să aducă învăţămantul romanesc la standardele din UE, însă rezultatele nu au apărut încă.

Şi mai este vorba de ceva. Nici nu o să apară curând aceste rezultate atâta vreme cât primul om de la minister este mânat doar de orgolii politice.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.