Home Actualitate Adrian Inimăroiu: 67 la sută din Planul Urbanistic Integrat din sectorul 4...

Adrian Inimăroiu: 67 la sută din Planul Urbanistic Integrat din sectorul 4 a fost finalizat

DISTRIBUIŢI

Primarul sectorului 4, Adrian Inimăroiu, a declarat că 67 la sută din cele 1.372 de proiecte de investiții din Planul Urbanistic Integrat (PUI) al sectorului sunt finalizate, iar 14 la sută din lucrări sunt în stadiul de execuție.
Potrivit declarațiilor lui Inimăroiu făcute ieri, în cadrul unei conferințe de presă, au fost finalizate 112 locuri de joacă, din totalul de 121 din PUI, adică 92 la sută, și 105 amenajări urbanistice, din totalul de 250 (42%). De asemenea, au fost începute 400 de parcări, din totalul de 457 (87,5%), și se lucrează pe 348 de străzi și alei, din totalul de 470 (74%).
"Așa cum am promis în momentul în care am lansat Planul Urbanistic Integrat, până la sfârșitul lunii mai, peste 80% din lucrări se vor finaliza. Având în vedere procentul de lucrări finalizate până în prezent, consider o certitudine finalizarea a 80% din PUI la termenul pe care l-am promis", a declarat Adrian Inimăroiu.
Edilul sectorului 4 a lansat, în 30 ianuarie, un Plan Urbanistic Integrat al acestei zone administrativ-teritoriale a orașului, document potrivit căruia ar urma să fie realizate peste 1.300 de proiecte edilitare, investițiile depășind 300 de milioane de lei.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.