Home Actualitate Adrian Năstase, anchetat pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor

Adrian Năstase, anchetat pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor

DISTRIBUIŢI

Aflat deja în spatele gratiilor Adrian Năstase s-a ales cu un nou dosar penal. Actualul deținut N0049, cel care pe vremea când era  premier își invita adversarii să-i numere ouăle a reintrat în atenția justiției pentru că cineva l-a luat, până la urmă, în serios și s-a apucat să-i numere ceva. Dar nu ouăle ci cartușele pe care le avea, pe acolo, prin celebra casă din str. Zambaccian. Concret, procurorii Parchetului General îl cecretează acum pe Adrian Năstase pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Această nouă acuzatie a fost formulată după ce, în cursul anchetei declanșate după tentativa sa de suicid, procurorii au descoperit în locuința lui  399 de cartușe, o cantitate mare de muniție pentru care există indicii că fostul premier nu era autorizat să le dețină. Acest nou dosar penal a fost deschis prin disjungere din dosarul în care procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au efectuat cercetări privitoare la incidentul petrecut pe 20 iunie, în seara în care s-a pus în aplicare mandatul său de executare a pedepsei de doi ani de închisoare.
    Reamintim că fostul premier Năstase a încercat să se sinucidă exact în seara în care reprezentanții autorităților au încercat să pună în execuție mandatul de executare a pedepsei de doi ani de detenție la care el a fost condamnat definitiv în  dosarul "Trofeul calității". Ulterior, Parchetul instanței supreme a deschis un dosar penal privind tentativa de sinucidere. Procurorii au ridicat de la locuința lui Adrian Năstase doua obiecte de vestimentație (cămașa și maioul) pe care Năstase le purta în momentul tentativei de suicid precum și arma pe care a folosit-o, folosita, respectiv un revolver Smith &Wesson, calibru 38 special, la care s-a adăugat și proiectilul provenit de la focul de arma tras. Atunci anchetatorii au sigilat încăperea în care se aflau armele lui Adrian Năstase. Iar pe 21 iunie, procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică au desigilat încăperea, pentru ca armele să poată fie ridicate și predate Serviciului Arme din Poliția Capitalei.

Vasile Surcel

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.