Home Actualitate Afacere cu ata, cuie si placaj

Afacere cu ata, cuie si placaj

DISTRIBUIŢI

Cuie, placaj si ata. De atat au avut nevoie profesorii de fizica Dionisie si Rodica Maior-Negreanu ca sa porneasca o afacere. Au peste 50 de ani si din 1998 lucreaza tablouri tridimensionale. Cine si-ar inchipui o sigla de firma facuta din cateva papiote de ata insirate pe o retea de cuie? Intre sute de modele, sotii Negreanu fac si asemenea tablouri de reclama. Iar musterii s-au gasit. Majoritatea straini, in cautare de inedit.


Certificare la OSIM


Ideea sotilor Negreanu este unica in tara. Si-au certificat inventia la OSIM sub denumirea de -tablouri Firart-. De atunci, au facut mii de tablouri. Numai anul acesta munca lor se vede in 800 de lucrari. Profesorii se afla pentru o saptamana la Brasov, la Targul Mesterilor Populari prilejuit de Festivalul -Cerbul de Aur-. Familia Negreanu locuieste in Targu Mures. Cei doi profesori fac la comanda tablouri pentru orice client din tara sau de peste hotare. Lucrarile lor pot fi vazute si pe site-ul www.orizont.net/firart.

Sute de tablouri in strainatate

O mare parte din tablourile lor au ajuns in strainatate: Canada, Germania, Elvetia, Suedia, Irlanda, iar acum o suta de lucrari au luat calea Austriei. -Eu mai sunt inca profesor, dar sotia s-a pensionat la cerere. Intr-o zi, in vara lui *98, mi-a spus daca vreau s-o ajut pentru ca va confectiona ceva. Mi-a placut ideea ei si am inceput sa lucram. Eu ma ocup de rame, proiectare si cuie, iar nevasta e cu modelul si ata. Mai intai facem desenul viitoarei imagini pe o foaie obisnuita. Placajul de patru mm grosime il slefuim si il lacuim. Aplicam fondul de culoare cu hartie autocolanta. Apoi marcam cu sablonul locurile unde vin cuiele. Urmeaza impletirea cu ghemele de ata. Folosim ata de bumbac din import. Ramele sunt din lemn de brad si se acopera cu sticla protectoare tot de patru mm-, explica Dionisie Negreanu.

Pana la 1.000 de cuie

Munca profesorilor e apreciata de toata lumea, iar afacerea le merge bine. La un tablou lucreaza cateva ore sau o zi jumate, daca e unul mare. Preturile sunt cuprinse intre 150.000 si 380.000 de lei. -Daca facem ceva la comanda si e un model mai deosebit, pretul creste cu 70%. Cel mai mare tablou al nostru a fost de 70 x 70 cm, dar facem si mai mari. Putem sa il trimitem clientului prin posta-, spune profesorul.

Sotii Negreanu au ales o tematica vasta pentru tablouri: geometrie artistica, teme inspirate din folclor, flori, fructe, semne zodiacale, animale, personaje de basm, modele optionale si simboluri, teme legate de sarbatori si motive personalizate. Nimic nu li se pare prea greu, asa ca lucreaza orice. -Folosim cateva zeci de cuie si 10-12 nuante de ata pentru un tablou. Am facut un Mos Craciun la care mi-au trebuit 1.000 de cuie. Am muncit la el sapte ore jumate-, spune Dionisie Negreanu.

-Seful SRI a transportat 10 tablouri-

Profesorii sunt vestiti in tara. In 1999, Florin Calinescu i-a invitat intr-o emisiune la PRO TV. La cererea Guvernului roman au facut o donatie de 10 tablouri pentru o expozitie in Elvetia, la Berna, a ambasadei de acolo. -Asta se intampla tot in 1999. A fost trimis seful SRI sa ia tablourile noastre, in conditii de maxima siguranta, si sa le duca la Guvern-, marturiseste mesterul. Pentru Festivalul de la Sighisoara au avut comanda sa faca doua tablouri dupa mitul Dracula. -Am facut o bufnita insangerata cu o secure si pe Dracula. Tablourile sunt la Primaria din Sighisoara-, mai spune profesorul.

Bianca POANCA

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.