Home Actualitate Afacerea Rompetrol cade greu la stomacul UE

Afacerea Rompetrol cade greu la stomacul UE

DISTRIBUIŢI

Afacerile de tipul celei perfectate de Rompetrol cu compania KazMunaiGaz vor fi de domeniul trecutului, odată cu adoptarea noului pachet legislativ pe care UE îl va aplica în sectorul energetic. -În raportul adoptat săptămâna trecută la Strasbourg se prevede un set de instrumente pentru protejarea pieţei interne împotriva acestui tip de achiziţii, precum cea menţionată de dumneavoastră-, a replicat Jacek Saryuz-Wolski, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe din Parlamentul European, ca răspuns la întrebarea referitoare la felul în care priveşte pătrunderea pe piaţa UE a unor companii din Kazahstan. Tranzacţia dintre Rompetrol şi KazMunaiGaz a stârnit valuri, multe voci spunând că preţul a fost supraevaluat. Oficialul european s-a declarat şi împotriva parteneriatelor -prietenoase- cu Rusia. -În acest moment, în timp ce companiile europene respectă toate restricţiile impuse de statul rusesc, companiile ruseşti, precum GazProm, profită de piaţa Uniunii. În raportul pe care l-am prezentat şi care a fost adoptat am spus categoric -NU- acestui tip de reciprocitate. Dorim o relaţie de egalitate-, a punctat Saryuz-Wolski.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.