Home Actualitate Agresorul italian al infirmierei române, acuzat de omor prin imprudență

Agresorul italian al infirmierei române, acuzat de omor prin imprudență

DISTRIBUIŢI

Anchetatorii italieni au cerut transferul la închisoare al italianului în vårstă de 20 de ani, în urma decesului romåncei pe care italianul a agresat-o săptămåna trecută. El va fi acuzat de omor prin imprudență și riscă pånă la 18 ani de închisoare. „Mi-e frică să merg la închisoare. Nu am vrut să fac rău și să provoc moartea nimănui. Regret profund ce am făcut“, a declarat Alessio Burtone. Pe de altă parte, familia romåncei consideră că încarcerarea italianului este justă avånd în vedere situația și intenționează să depună plångere împotriva spitalului unde aceasta a fost internată la terapie intensivă, acuzånd că pacienta a fost dezintubată prematur, potrivit  „La Repubblica“.
Procurorii din Roma au cerut ieri transferul la închisoare al tânărului italian care a agresat pe o româncă într-o stație de metrou din Roma, în contextul în care femeia a decedat în spital, potrivit „La Stampa“. Astfel, anchetatorii îl acuză acum pe tânăr de omor prin imprudență, infracțiune pentru care legea italiană prevede o pedeapsă de până la 18 ani de închisoare.
„Mi-e frică să merg la închisoare. Nu am vrut să fac rău și să provoc moartea nimănui. Regret profund ce am făcut“, a declarat Alessio Burtone, agresorul româncei. În replică, rudele femeii au precizat că e corect ca italianul să stea după gratii, având în vedere că a ucis-o pe femeie. Iar Adrian, soțul Maricicăi Hăhăianu, este distrus. „O iubeam atât de mult, iar acum nu mai este“, i-a spus el Ramonei Bădescu, consilieră a primarului Romei, responsabilă de Relațiile cu membrii comunității românilor. Bădescu a explicat că Maricica și soțul ei, părinții unui copil de trei ani, erau perfect integrați în Italia. „Soțul victimei suferă foarte mult, dar nu a avut gesturi sau cuvinte violente la adresa agresorului“, a declarat Bădescu. Tatăl agresorului a prezentat scuze și a anunțat că ar dori să întâlnească rudele victimei pentru a „împărtăși împreună durerea“. Potrivit avocatului tănărului italian, tatăl agresorului este dispus chiar să-și vândă casa pentru a plăti daunele pe care le vor cere românii.
Autopsia româncei va fi efectuată luni, pentru a se stabili cauza morții și motivul pentru care starea ei se înrăutățise brusc. Înmormântarea româncei va avea loc în România, iar primarul Romei, Gianni Alemanno, a anunțat că Municipalitatea se va constitui în parte civilă și va suporta costurile înmormântării și transportării corpului neînsuflețit în România. Maricica Hăhăianu, o asistentă medicală în vârstă de 32 de ani, a fost bătută, pe 8 octombrie, în stația de metrou Anagnina (Roma). O discuție mai aprinsă a degenerat, iar italianul i-a dat un pumn româncei, care a căzut și s-a lovit cu capul de beton. Femeia a fost transportată de urgență la Spitalul Casilino din Roma și a fost supusă unei intervenții chirurgicale. Miercuri, aceasta ieșise din comă, dar starea ei era în continuare foarte gravă. Ea s-a stins din viață vineri, în ciuda eforturilor depuse de medici.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.