Home Actualitate Ajutoarele ajung cu greutate la sinistrati

Ajutoarele ajung cu greutate la sinistrati

DISTRIBUIŢI

La trei zile dupa cutremurul catastrofal din Pakistan, eforturile de salvare se desfasoara cu greutate, iar reprezentantii ONU sustin ca e nevoie de mult mai multe elicoptere pentru a transporta hrana, medicamente si corturi milioanelor de supravietuitori aflati in regiunile muntoase. Desi ajutoarele nu au intarziat sa vina din lumea intreaga, sinistratii au beneficiat prea putin de ele, din cauza drumurilor blocate si a lipsei acute de mijloace de transport aerian.

Furtunile puternice au facut in unele cazuri practic imposibil zborul elicopterelor. Din cauza proastei comunicari cu zonele afectate, oficialii nu au inca practic o imagine clara asupra proportiilor dezastrului, eforturile de salvare desfasurandu-se destul de haotic. Numarul oficial al mortilor este de 21.000 in Pakistan si de 1.200 in India, dar se apreciaza ca in realitate ar putea fi vorba de peste 40.000 de decedati. Cei care au zburat deasupra zonelor afectate sustin ca orase si sate intregi au fost practic rase de pe suprafata pamantului. Oameni disperati scormonesc cu mainile goale printre daramaturi, nadajduind sa isi gaseasca rudele, iar medicii sustin ca cei prinsi sub zidurile prabusite au sanse sa supravietuiasca trei-patru zile fara apa si mancare. In oceanul de tristete au fost insa si oaze de bucurie: o echipa a Securitatii Civile din Franta a anuntat ca a reusit sa salveze cinci copii de sub daramaturile unei scoli din orasul Balakot, iar la Muzaffarabad, opt persoane au fost scoase tefere de sub ruinele cladirilor.

Fara spitale

Asigurarea asistentei medicale a fost mult ingreunata de faptul ca aproximativ 1.000 de spitale au fost distruse in timpul seismului. Din acest motiv, Pakistanul a solicitat de urgenta comunitatii internationale expedierea unor spitale mobile, care sa aiba in dotare mai ales antibiotice, medicamente impotriva febrei tifoide, echipament pentru interventii chirurgicale si pentru tratarea fracturilor.

Pe lista prioritatilor enumerate de oficiali au fost mentionate insa si corturi, si paturi pentru aproximativ patru milioane de persoane care au ramas fara acoperis deasupra capului.

Organizatia -Medici fara frontiere- a avertizat ca este posibila aparitia unei epidemii, insistand asupra importantei pe care o are in momentul de fata asigurarea apei curate, precum si a vaccinarii impotriva pojarului la copii. Natiunile Unite au atras atentia asupra faptului ca in regiunea Muntilor Himalaya riscul producerii de seisme catastrofale este extrem de ridicat si ca din acest motiv autoritatile ar trebui sa construiasca spitale si scoli mult mai solide.

La greu

Faptul ca Pakistanul a acceptat ajutor din partea vechii sale rivale, India, i-a incurajat pe analisti sa creada ca un astfel de gest ar putea netezi calea spre buna intelegere dintre cele doua state. Cele 25 tone de ajutoare expediate din tara vecina sunt de altfel primul semn de sustinere, incarcat cu o bogata semnificatie simbolica, venit din partea oficialilor de la New Delhi in ultimii 20 de ani.

Pe de alta parte, India si Pakistanul au anuntat ca armele lor nucleare nu au fost afectate de seism. Autoritatile de la Isamabad au precizat ca instalatiile respective se afla in siguranta, in timp ce oficialii de la New Delhi au refuzat sa dea prea multe informatii despre dispozitivele respective, multumindu-se sa mentioneze ca acestea nu se afla in apropierea granitei.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.