O româncă, cinci germani, cinci italieni și opt însoțitori din Egipt au fost răpiți în sud-vestul Egiptului, la granița cu Libia. Potrivit cotidianului "La Repubblica", aceștia ar fi fost eliberați, dar jefuiți, aseară. Italienii au citat un ziarist de la Al-Jazeera cu privire la eliberare, dar acest post TV nu a difuzat nici pe site, nici în buletinele de știri de aseară informația privind eliberarea turiștilor răpiți. Potrivit aceleiași televiziuni, unul dintre egiptenii răpiți era chiar grănicer.
Între timp, la București, autoritățile au adoptat tactica struțului, fiind extrem de zgârcite cu informațiile.
Astfel, după ce presa aflase deja că este vorba de o femeie româncă, nici Guvernul și nici Ministerul de Externe nu au putut confirma această informație, care, culmea, venea de la Ambasada română la Cairo, ce o aflase de la autoritățile egiptene. Singura măsură pe care MAE a adoptat-o a fost formarea unei celule de criză, care nu a ajutat la nimic. Nici până la închiderea ediției, MAE nu a fost în stare să precizeze dacă într-adevăr a fost răpită sau eliberată vreo româncă în Sudan sau Egipt, însă avem încredere că vom fi informați despre aceste lucruri de autoritățile și presa străină.
O femeie româncă, în vârstă de aproximativ 30 de ani, a fost răpită, alături de încă 5 cetățeni italieni și alți 5 germani, toți turiști, și alți 8 însoțitori în sud-vestul Egiptului, la granița cu Libia. Purtătorul de cuvânt al premierului egiptean, Magdi Rady, a declarat pentru CNN că au fost răpiți patru egipteni, dintre care doi angajați ai agenției turistice care organizase excursia, proprietarul acesteia și un ofițer din cadrul serviciilor de securitate care însoțea grupul. Ulterior, presa egipteană, citată de agenția italiană Adnkronos, a relatat că numărul total al egiptenilor răpiți este de opt, persoanelor menționate anterior adăugându-li-se patru șoferi. Grupul a fost răpit în partea deșertică din vestul țării, în apropiere de Wadi al-Gadid, la circa 400 de kilometri de orașul egiptean Aswan, a declarat Rady. Turiștii călătoreau în patru vehicule de teren și ar fi fost transferați în Sudan. Autoritățile egiptene au contactat autoritățile de la Khartoum, pentru asistență, a declarat el.
Excursie în deșert
Grupul și-a început excursia săptămâna trecută, în Dakha, în Sahara Occidentală, în apropiere de Maroc. Potrivit unui oficial din cadrul serviciilor de securitate egiptene, citat de cotidianul "La Repubblica", răpirea ar fi fost anunțată de către unul dintre turiștii italieni care a contactat-o telefonic pe soția sa. Însă, televiziunea națională egipteană a declarat că proprietarul agenției i-a telefonat soției sale, spunându-i că răpitorii cer o răscumpărare. Pe de altă parte, ambasadorul român la Cairo, Gheorghe Dumitru, a precizat că răpitorii le-au confiscat telefoanele celulare ostaticilor, unul dintre aceștia, un german, fiind cel care a anunțat, cu acordul răpitorilor, evenimentul, astfel încât să se poată începe negocierile.
Informații contradictorii
Ziua când cei 11 au fost răpiți nu se cunoaște exact, deoarece presa germană susține că încă de vineri știe despre ostatici, Consulatul român de la Cairo susține că răpirea a avut loc ieri dimineață, iar surse egiptene susțin că nu mai știu nimic de grup de duminică seară. Răpitorii ar fi, potrivit unor surse din serviciile de securitate citate de "Sky News", patru sudanezi și este posibil ca turiștii străini să fi fost transferați în Sudan, localitatea unde s-a produs răpirea fiind situată în apropiere de granița acestui stat. Însă, potrivit agenției de presă italiană ANSA, surse neoficiale egiptene nu au exclus posibilitatea ca răpitorii grupului de turiști străini din care făcea parte și românca să fi provenit din Ciad, mai degrabă decât din Sudan sau Egipt. Aceeași sursă a susținut că răscumpărarea cerută de răpitori este de 15 milioane de euro, în timp ce Sky News susține că ar fi vorba numai de 6 milioane de euro.
Transfer în Sudan
Cert este că, potrivit Ambasadei României de la Cairo, cetățenii răpiți nu se mai află pe teritoriul Egiptului, ci în nordul Sudanului, de unde se poartă negocieri pentru eliberare. Postul de televiziune al-Jazeera din Qatar, citat de agenția italiană ANSA, a precizat că negocierile despre care a vorbit ministrul egiptean al turismului sunt desfășurate de serviciile secrete egiptene.
La închiderea ediției, cotidianul italian "La Repubblica" preciza, citând jurnaliști Al-Jazeera, că turiștii ar fi fost eliberați fără să se plătească vreo răscumpărare, fiind doar jefuiți. Jurnalistul Al Jazeera a amintit că un caz similar a avut loc în luna ianuarie. Această informație nu a putut fi confirmată de autoritățile române, până la închiderea ediției. Interesant este că televiziunea Al Jazeera nu a difuzat ieri seară, în buletinele de știri, informația privind eliberarea turiștilor răpiți, furnizată de un ziarist al acestei televiziuni.
Bâlbâială la București
Despre această răpire, Ministerul român de Externe nu a putut furniza prea multe date, dar a format o celulă de criză de la care nu am aflat nimic. Ieri, MAE nici măcar nu putea confirma sau infirma dacă e un cetățean român răpit sau nu, totuși putem fi mulțumiți că există ambasade care uneori știu să-și facă și treaba. Până ieri seară, Ministerul tot făcea verificări dacă femeia de 30 de ani răpită e sau nu româncă. Asta în timp ce oficialii egipteni, și nu numai, au vorbit clar despre un turist de cetățenie română.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















