Un bărbat din comuna gălățeană Pechea a leșinat, duminică, în timp ce se afla într-o secție de votare pentru a-și exprima votul pentru alegerea primarului localității, bărbatului fiindu-i acordate îngrijiri medicale.
Bărbatul care a leșinat în secția devotare a primit primul ajutor și apoi și-a exprimat opțiunea de vot.
?ê?£eful Serviciului de Ambulanță al județului Galați, dr. Mihai Polinschi, a declarat că bărbatul, în vârstă de 62 de ani, a suferit un puseu de tensiune, însă și-a revenit după ce medicii i-au acordat îngrijiri de specialitate.
După incident, bărbatul a ținut să-și exprime votul, iar apoi a plecat acasă.
Duminică, se desfășoară alegerile parțiale pentru funcția de primar în comuna gălățeană Pechea, fiind așteptați la urne 9.042 de cetățeni cu drept de vot, din care 9.041 de cetățeni cu drept de vot înscriși pe listele permanente și unul înscris pe lista suplimentară.
Alegerile parțiale de primar la Pechea au loc după ce edilul ales în vara anului trecut, Nicolae Marin, a obținut prin redistribuire un mandat de senator în colegiul 1. Nicolea Marin a demisionat ulterior din funcția de primar al comunei Pechea.
În prezent, pentru funcția de primar s-au înscris în cursa electorală patru candidați: Iancu Boldea (PNL) din partea USL, fost primar în mandatul 2008-2012, omul de afaceri Mihăiță Măncilă, patron al firmei SC Company Med SRL, din partea PP-DD, Marin Meca din partea PDL și Vasile Manea din partea PER, fost primar PSD în perioada 2000-2008.
?ê?£i-a făcut curaj cu câteva pahare de vin
În comuna Gheorghe Lazăr din județul Ialomița, primii alegători au fost chiar membrii comisiilor de votare. În primele două ore de la deschiderea urnelor votaseră doar 3% dintre cetățenii cu drept de vot, potrivit b1.ro.
Printre ei și nelipsitul cetățean… turmentat. Omul a venit de dimineață să-și exprime opțiunea, însa numai după ce și-a făcut curaj cu câteva pahare de vin.
Drumul până la urne s-a dovedit extrem de anevoios pentru bărbatul de 50 ani, așa că, de mai multe ori, omul s-a oprit pentru a-și aduna forțele. A avut nevoie chiar de mașina poliției pentru a-și păstra echilibrul.
După ce și-a făcut numărul în fața secției de votare, a intrat grăbit să pună ștampila pe politicianul pe care-l vrea primar în comună.
Așa că a intrat în cabina de vot și a ales între candidații de la USL, PPDD și PDL.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















