Home Actualitate Alți 34 de deținuți eliberați medical „au uitat” să se întoarcă în...

Alți 34 de deținuți eliberați medical „au uitat” să se întoarcă în penitenciar

DISTRIBUIŢI

La mai bine de opt luni de la mediatizatul caz Gorbunov când, dintr-o greșeală, s-a descoperit că un deținut extrem de periculos se afla în libertate din motive medicale, Administrația Națională a Penitenciarelor a comunicat, la cererea ziarului „Curentul“, că avem alți 34 de astfel de pușcăriași aflați „în concediu medical“, care nu s-au mai întors în închisoare. Instituția mai sus-menționată a precizat că, în septembrie anul acesta, numărul total al deținuților aflați legal în întreruperea executării pedepsei era de 40, iar numărul celor care au beneficiat de acest „concediu“ și nu s-au mai întors la vatră este de 34. De asemenea,  reprezentanții Administrației Naționale a Penitenciarelor ne-au mai precizat că numai în primele opt luni ale acestui an instanțele au încuviințat eliberarea pe motive medicale a încă 36 de persoane private de libertate. ANP a mai explicat că deținuții care au fost eliberați suferă de diverse boli cronice grave, cum ar fi insuficiență renală cronică, neoplasme cu diferite localizări, afecțiuni cardio-vasculare ce necesită intervenții chirurgicale, accidente vasculare, afecțiuni hepatice sau boli infecto-contagioase, în stadiu terminal. În comparație cu bolile enumerate mai sus, afecțiunea de care a suferit Gorbunov și prin intermediul căreia a beneficiat de o ultimă întrerupere a pedepsei a fost un mizilic, respectiv o operație de glaucom. Gorbunov mai fusese eliberat tot pe motive medicale, pentru că ar fi suferit de junghiuri și furunculi. De altfel, exemple precum cel al lui Gorbunov au fost multe la momentul respectiv, iar printre acestea s-a aflat și cel al unui polițist încarcerat care a fost eliberat din cauza unui astm bronșic. Totodată, au mai fost și alte cazuri în care persoanele private de libertate au beneficiat de întreruperea pedepsei pentru boli cum ar fi atrofierea testiculelor sau deviație de sept, afecțiuni care ar fi putut fi tratate în spitalele din sistemul penitenciar.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.