Am avut dreptate: justiția română este neputincioasă în fața torționarului Vișinescu

Preschimbat într-un soi de justițiar hotărât să repare dramele trecutului comunist, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) s-a lăudat, de curând, că se face luntre și punte și nu se lasă până când nu-l trimite în fața justiției pe lt.col.(r) Alexandru Vișinescu, unul dintre marii „tartori“ ai pușcăriilor politice, torționarul care a condus, cândva, cumplitul  Penitenciar  de la Râmnicu Sărat. Concret, conducerea IICCMER a anunțat că  solicită Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial București începerea urmării penale împotriva lui Vișinescu, pe care-l acuză că ar fi comis infracțiunea de de omor deosebit de grav.
La o primă vedere, acest anunț sună frumos. Frumos și atât: bazată pe legi, justiția românească de azi nu funcționează alandala, după cum își închipuie cei de la IICCMER. Zilele trecute, ziarul Curentul a avertizat că, în spatele acestei promisiuni ferme stă, în realitate, o mârșăvie politicianistă care, de dragul unui război surd cu „justiția lui Băsescu“ calcă în picioare memoria și suferințele îndurate, cândva, de foștii deținuți politici. Mai mult decât atât, studiind legislația actuală din țara noastră, ziarul nostru a și avertizat că, practic, justiția este, de fapt, neputincioasă atât în fața lui Vișinescu, cât și a oricărui alt torționar care a supraviețuit până în zilele noastre. Din păcate, am avut dreptate.
Iar asta pentru că atât Vișinescu cât și ceilalți torționari de teapa lui, au comis crime și tot felul de alte orori în urmă cu foarte multe decenii. Iar acest fapt, aduce după sine, conform Codului penal în vigoare, prescripția faptelor comise cu atât de multă vreme în urmă. Iar conform Art. 121, „Prescripția înlătură răspun­derea penală“. Iar în cazul lui Vișinescu și a oricărui alte torționar, în lipsa unor legi specifice, prescripția funcționează ca un veritabil scut de protecție. Iar acest „scut“ funcționează oricum ar da-o și oricum ar întoarce-o „justițiarii“ de la IICCMER. A doua zi după publicarea, mult mai detaliată, a acestor considerente, opinia ziarului nostru a fost confirmată chiar de anchetatorii invocați de IICCMER. Procurorul militar Ion Vasilache, șeful Parchetelor militare a afirmat, ieri, că sesizarea penală depusă de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului (IICCMER) în cazul torționarului Alexandru Vișinescu ține, de fapt, de competența Parchetului General. Dar și că, oricum, fapta imputată fostului comandant de la Penitenciarul Râmnicu sărat s-a prescris. În plus, într-o declarație dată recent pentru „The Economist“, șeful Parchetelor Militare a afirmat că trebuie analizat dacă termenul de prescripție s-a împlinit, faptele fiind comise în 1956, în vremea în care Alexandru Vișinescu era comandantul penitenciarului Râmnicu Sărat, unde au murit cei șase deținuți menționați în plângerea penală a IICCMER. Tot în această privință procurorul Ion Vasilache a afirmat că nimeni nu l-a mai întrebat despre astfel de cazuri din anul 2009. După care a adăugat că și în trecut, instituția pe care o conduce a refuzat astfel de cerințe, deoarece nu mai era de competența sa, din cauza unui schimb în legislația în domeniu, survenit în ultimii ani. „În ce privește cazul domnului Vișinescu, este necesar să verificăm mai întâi dacă perioada prescrierii pentru acuzațiile care i se aduc a expirat între timp. Dacă este acuzat de ceva ce a comis în anul 1956, perioada de prescriere a expirat la 15 ani după acel moment.“ Iar în ceea ce privește Parchetul General, nici de acolo nu vin prea multe speranțe. Fapt recunoscut chiar și de președintele executiv al IICCMER, Andrei Muraru, care a și afirmat că: „Procurorul general nu ne arată disponibilitatea de a coopera. Nu ne-au întrebat nimic. Nu știm ce se întâmplă acolo. Totul este precum o ușă închisă. Putem să o deschidem sau nu?“ Ei bine, nu, nu o să o puteți deschide, pentru că asta ar însemna încălcarea legislației în vigoare. Dacă ați fi dorit, cu adevărat, să rezolvați problema „torționarilor“ ar fi trebuit, probabil, să vă adresați Parlamentului care să emită o lege specială care să includă crimele comunismului în categoria „Crimelor împotriva umanității“ care, fiind imprescriptibile, ar permite aducerea în fața justiției a tuturor foștilor torționari bolșevici, indiferent ce vârstă ar avea ei acum. De fapt, demersul „justițiar“ lansat de Andrei Muraru, provenit din „pepiniera“ politică a pușcăriabilului Relu Fenechiu, pare a fi, mai curând, doar un nor de fum menit să distragă atenția de la recenta condamnare a „mentorului“ politic al actualului președinte executiv al IICCMER. O rezolvare cu adevărat istorică a problemei „torționarilor“ nu se va întâmpla niciodată pe meleagurile noastre. Aici, suferințele foștilor deținuți politici sunt invocate doar atunci când politicienii noștri și presa care le este aservită, le pot utiliza în măruntele lor confruntări de culise. Exact așa cum o fac acum „Antenele“ patronate din umbră de către Dan Voiculescu. Turnător al Securității, „Felix“ își pune acum guriștii să vorbească despre… Securitate și despre crimele comise de poliția politică pe care chiar patronul lor a slujit-o plin de osârdie.

„Procesele comunismului“ din vremea regimului comunist

De peste 23 de ani, în România zis democratică, se tot vorbește despre „Procesul comunismului“. Un proces pe care nimeni nu vrea, de fapt, să-l declanșeze cu adevărat. În mod cu totul neașteptat, un soi anume de „Proces al comunismului“ a fost făcut, chiar și pe vremea regimului comunist. ?ê?£i nu o singură dată, ci cel puțin în două „reprize“. Dar și atunci a fost vorba tot doar despre un spectacol propagandistic. O primă „repriză“ a avut loc prin anul 1952, când în cursul confruntărilor pe care le avea cu ministrul de interne Teohari Georgescu, dar și în urma presiunilor internaționale, Gheorghe Gheorghiu Dej i-a trimis în judecată  pe „executanții“ ororilor petrecute în cumplita pușcări politică de la Pitești. A fost un proces strict politic la sfârșitul căruia cumplitul călău Eugen Țurcanu și alți 22 de acoliți ai săi au fost judecați pentru moartea a peste 30 de deținuți și torturarea altor 780. Acesta a fost un prim „Proces al comunismului“, încheiat prin trimiterea lui Țurcanu și a „loco­te­nen­ților“ lui în fața plutonului de execuție.
O a doua „repriză“ a unui pretins „Proces al Comunismului“ s-a petrecut în anul 1969 când, încă proaspăt numit în fruntea Partidului Comunist Român, Nicolae Ceaușescu l-a acuzat public pe Alexandru Drăghici, fost ministru de interne, de moarte lui Lucrețiu Pătrășcanu și a alor câțiva foști deținuți politici. Ambele demersuri au avut o țintă strict politică pe care, cei doi foști lideri comuniști și-au și atins-o. Acum, nimeni nu mai este interesat, cu adevărat să elucideze „crimele comunismului“. ?ê?£i asta dintr-un motiv foarte simplu: majoritatea marilor noștri politicieni provin exact din vechiul PCR, motiv pentru care nici unul dintre ei nu are de gând să-și trimită, „înaintașii“ cu adevărat, în fața justiției.

Vasile Surcel