Amalia Bellantoni a fost plasată de judecători în arest la domiciliu, într-un dosar în care este acuzată, alături de soțul ei, că și-ar fi agresat vecinii.
În schimb, soțul afaceristei, Domenico Bellantoni, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, decizia fiind luată luni de Judecătoria Sectorului 2 la cererea procurorilor.
Domenico Bellantoni este acuzat că, în seara zilei de vineri, 30 octombrie, pe fondul unui conflict mai vechi, i-ar fi bătut pe vecinii lui, în vârstă de 67 și 66 de ani, după care le-ar fi sustras telefoanele mobile, la această ultimă acțiune fiind ajutat de soția lui.
‘La data de 30.10.2025, în jurul orei 19:30, în timp ce se afla în curtea comună a unui imobil situat în municipiul București, sector 2, pe fondul unui conflict mai vechi, inculpatul B.D., prin întrebuințarea de acte de violență, constând în aplicarea de lovituri puternice cu un obiect contondent confecționat din lemn, dar și cu pumnii și picioarele la nivelul întregului corp, a deposedat-o pe persoana vătămată L.I. de două telefoane mobile marca Samsung, pe care le avea asupra sa, cauzându-i un prejudiciu în valoare de aproximativ 2.800 lei. Ca urmare a actelor de violență exercitate de inculpat, persoanei vătămate i-au fost cauzate leziuni traumatice care necesită pentru vindecare 4 – 5 zile de îngrijiri medicale. De asemenea, în aceeași împrejurare, pe fondul unui conflict mai vechi, inculpatul B.D., prin întrebuințarea de acte de violență, constând în aplicarea de lovituri puternice cu un obiect contondent confecționat din lemn, dar și cu pumnii și palmele la nivelul întregului corp, a deposedat-o pe persoana vătămată L.A. de telefonul marca TLC de culoare neagră, pe care îl avea asupra sa, cauzându-i un prejudiciu în valoare de aproximativ 700 lei. Ca urmare a actelor de violență exercitate de inculpat, persoanei vătămate i-au fost cauzate leziuni traumatice care necesită pentru vindecare 8 – 9 zile de îngrijiri medicale’, a transmis luni Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2.
Procurorii susțin că Domenico Bellantoni a fost ajutat de soție să sustragă cele trei telefoane mobile.
Tâlhăria calificată este pedepsită cu ani grei de închisoare în articolul 234 din Codul penal:
(1) Tâlhăria săvârșită în următoarele împrejurări:
a) prin folosirea unei arme ori substanțe explozive, narcotice sau paralizante;
b) prin simularea de calități oficiale;
c) de o persoană mascată, deghizată sau travestită;
d) în timpul nopții;
e) într-un mijloc de transport sau asupra unui mijloc de transport;
f) prin violare de domiciliu sau sediu profesional, se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
g) profitând de starea de vădită vulnerabilitate a persoanei vătămate, datorată vârstei, stării de sănătate, infirmității sau altor cauze.
(2) Tâlhăria săvârșită în condițiile art. 229 alin. (3) se pedepsește cu închisoare de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.
(3) Cu aceeași pedeapsă se sancționează tâlhăria care a avut ca urmare vătămarea corporală.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















