Home Actualitate Amanarea europarlamentarelor, in negura legalitatii

Amanarea europarlamentarelor, in negura legalitatii

DISTRIBUIŢI

Legalitatea Ordonanţei privind amânarea alegerilor pentru Parlamentul European este discutabilă, conform opiniei exprimate de mai mulţi jurişti, care sunt de părere că actul normativ referitor la amânarea alegerilor poate fi contestat deoarece a fost însuşit şi semnat de Autoritatea Electorală Permanentă. -Ordonanţa ar putea fi atacată pe excepţia de neconstituţionalitate privind incompatibilitatea de formă cu textul Constituţiei, cu legea de organizare şi funcţionare a guvernului, dar poate fi atacată şi prin contencios administrativ, sunt mai multe căi-, ne-a declarat expertul în drept constituţional, Ioan Stanomir.

Legalitatea Ordonanţei privind amânarea alegerilor pentru Parlamentul European este discutabilă. Aşa reiese din declaraţiile mai multor jurişti, care sunt de părere că actul normativ referitor la amânarea alegerilor poate fi contestat deoarece a fost însuşit şi semnat de Autoritatea Electorală Permanentă.

Coaliţia, împărţită

Preşedintele Comisiei Juridice din Senat, senatorul UDMR Peter Ekstein Kovacs şi senatorul PNL, membru în comisia juridică din Senat, Norica Nicolai, susţin că Ordonanţa este perfect valabilă. -Ceea ce ar duce, din punct de vedere legal, la nulitate, ar fi dacă ar lipsi semnătura primului ministru-, a spus Ekstein Kovacs. -Constituţia este clară. Premierul semnează. Miniştrii care au obligaţia să o pună în aplicare şi o contrasemnează se pun în afara guvernului. Ordonanţa este valabilă-, a declarat Norica Nicolai. Ekstein Kovacs a adăugat că Ordonanţa poate fi atactă la iniţiativa unui număr de parlamentari (50, n.r), după ce Ordonanţa devine lege şi încă o cale, dacă se invocă excepţia de neconstituţionalitate în timpul unui proces aflat pe rol în România-. De cealaltă parte, deputatul-jurist PD, Augustin Zegrean a spus că Ordonanţa nu poate avea efecte legale. -Sigur că trebuia semnată de ministrul de interne, sigur că are probleme ordonanţa şi sigur că nu este în regulă-, a declarat Zegrean.

MJ aruncă actul în ilegalitate

Ministerul Justiţiei a spus că nu a avizat proiectul deoarece acesta nu îndeplineşte cerinţele legale. Purtătorul de cuvânt al ministerului, Marilena Constantinescu a arătat că ordonanţa, în primul rând, nu are semnătura ministrului administraţiei şi internelor, pe urmă trebuia să existe aprobarea Departamentului pentru Relaţia cu Parlamentul şi -erau apoi chestiuni legate de faptul că această ordonanţă de urgenţă avea legătură cu o altă ordonanţă de urgenţă, Ordonanţa 9/2007, iar odată apărute modificări în legătură cu procesul electoral, ar fi trebuit să fie modificată şi acea ordonanţă-.

Ioan Stanomir: MAI în locul AEP

Expertul în Drept Constituţional, profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii Bucureşti, Ioan Stanomir este de altă părere: -În mod normal trebuia să fie semnatura premierului şi a ministrului de resort (ministrul administraţiei şi internelor, Vasile Blaga, n.r.). Ordonanţa ar putea fi atacată pe excepţia de neconstituţionalitate privind incompatibilitatea de formă cu textul Constituţiei, cu legea de organizare şi funcţionare a guvernului, dar poate fi atacată şi prin contencios administrativ, sunt mai multe căi-, a declarat Stanomir.

Ce zice Constituţia

Potrivit articolului 108, alineatul 4 din Constituţie, -Hotărârile şi ordonanţele adoptate de guvern se semnează de primul-ministru, se contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare şi se publică în <Monitorul Oficial> al României. Nepublicarea atrage inexistenţa hotărârii sau a ordonanţei.-

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.