
La câteva zile după preluarea președinției UE de către Franța, ambasadorul acestei țări în România, Henri Paul, crede că principalele provocări ale țării noastre ca membru al UE sunt capacitatea de absorbție a fondurilor europene, precum și reforma sistemului judiciar și lupta anticorupție, potrivit hotnews.ro.
Oficialul francez a apreciat că există progrese vizibile în lupta anticorupție, respectiv crearea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, însă nu a dorit să facă vreo apreciere proprie cu privire la ritmul luptei împotriva acestui fenomen. Ambasadorul a mai explicat că în materie de justiție și afaceri interne raportul Comisiei Europene din 23 iulie este singurul în măsură să facă aprecieri și să sugereze la ce capitole trebuie să mai lucreze România. Capacitatea de absorbție a fondurilor europene este o altă mare provocare pentru țara noastră, pentru că ea "va reprezenta o condiție decisivă a modernizării României, în momentul în care este o enormă nevoie de construcție sau de renovare a infrastructurii", a apreciat ambasadorul.
"Românii recuperează din punct de vedere economic"
Henri Paul a remarcat faptul că românii recuperează întârzierile în domeniul socio-economic față de statele membre și că această dezvoltare este evidentă în marile orașe. Iar mediul rural, unde momentan trăiesc 40% dintre români, "a devenit obiectul politicilor de dezvoltare, care încep să contribuie la dinamizarea sa". Diplomatul a amintit că, în perioada 2000-2006, din fonduri SAPARD au fost alocați peste 1 miliard de euro proiectelor de dezvoltare rurală, iar ca membru al UE, în perioada 2007-2013 va beneficia de 8 miliarde de euro pentru același sector. El a mai subliniat și faptul că, prin Politica Agricolă Comună, numai în 2008 agricultorii români vor primi 735 de milioane de euro. Oficialul francez a ținut să reamintească faptul că aderarea României la UE are consecințe economice pozitive. "Rata de creștere pe primul trimestru 2008, care se ridică la 8,2%, ar face să pălească de invidie mai mult de un stat membru. Producția sa industrială și exporturile sale beneficiază de aceeași dinamică", a mai spus ambasadorul.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















