Deputații au adoptat, ieri, propunerea legislativă care prevede sancționarea actelor de huliganism, stabilind amenzi de la 500 la 1500 de lei pentru cei care tulbură liniștea publică prin astfel de manifestări.
Camera Deputaților a decis, astfel, că organizarea de petreceri și utilizarea de aparatură muzicală de intensitate, de natură a tulbura liniștea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spațiu neacoperit, situat în perimetrul apropiat locuințelor, în mediul urban, va fi sancționată cu amendă de la 500 la 1.500 de lei.
Proiectul de lege se referă la modificarea Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială și a liniștii publice.
Camera Deputaților este for decizional în privința acestei propuneri legislative.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















